Anunţuri din Dieceza de Timişoara
10.08.2011, Timişoara (Catholica) - 1. Vineri, 12 august 2011 începând cu orele 19.30 în Catedrala Romano-Catolică (Dom) va avea loc un concert de voce şi orgă. Solist Diana Pap, la orgă Stephan Roncov (Germania). În program figurează piese muzicale din creaţia compozitorilor Sir Edward Elgar, Max Reger, Franz Liszt. Intrarea este liberă.
2. La poalele munţilor Aninei se înalţă Biserica din Ciclova-Montană, Sanctuar Marian vizitat mai ales de comunităţile croate, germane şi cehe din zona Banatului Montan a Diecezei de Timişoara. Cu ocazia Sărbătorii Ridicării Fericitei Fecioare Maria cu trupul şi cu sufletul la Cer, va avea loc pelerinajul comunităţilor catolice cehe din Dieceza de Timişoara. Programul liturgic este următorul:
Duminică, 14 august 2011
Orele 18.00 – Sfânta Liturghie solemnă în limba cehă, română şi germană. După Sfânta Liturghie va avea loc un concert de pian, violoncel şi vocal.
Luni, 15 august 2011
Orele 6.00 – Sfânta liturghie în limba cehă;
Orele 9.00 – Sfânta liturghie solemnă în limba română, maghiară şi germană celebrată de către Pr. Fechetă Virgil, paroh de Oraviţa.
Orele 19.00 – În cadrul Zilelor Muzicale din Oraviţa, în biserica romano-catolică locală va avea loc un concert de muzică sacră dedicat Sf. Fecioare Maria.
3. Cu ocazia Solemnităţii Ridicării Fericitei Fecioare Maria cu trupul şi cu sufletul la Cer, Bazilica din Maria-Radna va fi locul unde în zilele de 13, 14 şi 15 august 2011 vor sosi în pelerinaj – după vechea tradiţie – mai multe mii de credincioşi pelerini.
Programul liturgic al acestor zile, aşa cum a fost comunicat de Parohia din Maria-Radna este următorul:
SÂMBĂTĂ, 13 AUGUST 2011
Orele 11.00 – Sfântă Liturghie Solemnă în limba slovacă, oficiată de către E.S. Bocskei Laszlo – Episcop de Oradea.
DUMINICĂ, 14 AUGUST 2011
Orele 8.00 – Sfântă Liturghie în limba maghiară;
Orele 10.30 – Sfântă Liturghie în limbile română, maghiară şi germană;
Orele 17.00 – Sfântă Liturghie în limba maghiară;
Orele 18.00 – Sfântă Liturghie în limba croată;
Orele 19.00 – Sfântă Liturghie în limba română;
Orele 20.00 – Rozariu în 4 limbi şi procesiune cu lumânări în faţa Bazilicii.
LUNI, 15 AUGUST 2011
Orele 7.00 – Sfântă Liturghie în limba croată;
Orele 9.00 – Sfântă Liturghie în limba maghiară;
Orele 11.00 – Sfântă Liturghie Solemnă în limbile română, maghiară şi germană, oficiată de către E. S. Martin Roos Episcop de Timişoara;
Orele 13.00 – Sfântă Liturghie în limba română;
Orele 14.00 – Calea Crucii în spatele Mănăstirii;
Orele 14.00 – Sfântă Liturghie greco-catolică.
Birou de presă al Episcopiei Romano Catolice de Timişoara
(Sipos Eniko, referent de presă al Episcopiei)
Tel. 0256/221115, e-mail: sd_eniko@yahoo.com
