Creştinii sunt cei mai persecutaţi
12.08.2011, Roma (Catholica) - O treime din populaţia mondială nu se bucură de libertate religioasă: este ceea ce rezultă din ultimul raport al Centrului de Studii din Washington dedicat religiilor, Pew Research Center’s Forum on Religion and Public Life. Raportul, care ia în considerare perioada 2006-2009, denunţă tendinţa guvernelor de a adopta normative tot mai restrictive şi numărul crescând al fenomenelor de violenţă sau ostilitate faţă de cei care cred, mai ales creştini. Rezultă implicate două miliarde de persoane pentru care nu este uşor să îşi practice religia. Fausta Speranza a vorbit despre aceasta cu sociologul Massimo Introvigne, reprezentant al OSCE pentru lupta împotriva rasismului, xenofobiei şi discriminării, cu o atenţie deosebită faţă de discriminarea împotriva creştinilor şi a membrilor altor religii. Materialul a apărut tradus pe Ercis.ro.
– Acest lucru confirmă datele de la Kirche in Not, de la Open Doors şi din cartea lui Grim şi Finke, care se intitulează „Preţul libertăţii negate”: sunt deci date cunoscute dar sunt date pe care este foarte bine ca din când în când cineva să ni le amintească pentru că, aşa cum afirmă Papa Benedict al XVI-lea în mesajul pentru Ziua Mondială a Păcii 2011, problema libertăţii religioase este una din primele probleme ale lumii contemporane, dar este şi una din problemele despre care se vorbeşte mai puţin.
– Creştinii sunt cei mai persecutaţi, chiar dacă nu sunt unicii…
– Da: eu cred că noi putem proiecta aceste date pe un arc temporal mai mare şi să facem referinţă la statisticile lui David Barrett, specialist în statistici din sfera religioasă, care ne spune: este adevărat că şi alte minorităţi sunt persecutate, dar în secolele XX şi XXI, trei sferturi din cei morţi – el se ocupă numai de aceştia – din cauza persecuţiilor religioase sunt creştini. Şi există şi o altă realitate: în timp ce creştinii sunt mai des ucişi de regimuri totalitare sau – vai de mine! – de adepţi fundamentalişti din alte religii, cât priveşte musulmanii, care sunt al doilea grup cel mai numeros de căzuţi pentru credinţa lor, aceştia în unele cazuri, ca în India, sunt ucişi de fundamentalişti hinduşi, dar ajung la numerele mari de morţi mai ales datorită ciocnirilor dintre sunniţi şi şiiţi, adică datorită ciocnirilor dintre musulmani.
De luat aminte: conform lui Barrett, de la moartea lui Isus Cristos până în anul 2000 au fost 70 de milioane de martiri creştini; dar este foarte semnificativ că din aceşti 70 de milioane de martiri, 45 de milioane sunt concentraţi în secolul al XX-lea. Şi în secolul al XXI-lea, în primul deceniu, căzuţii creştini au fost 160 de mii pe an. Acum s-au redus la 100/105 mii din cauza încheierii – sau atenuării – unor situaţii foarte grave, ca aceea din Sudan unde din fericire numărul de morţi creştini a scăzut foarte mult. Totuşi, rămân cifre foarte mari.
– Cresc violenţele dar şi restricţiile guvernelor. Despre violenţe vorbim – din când în când, un atentat umple cronicile din mass-media datorită numărului de morţi – în schimb despre restricţiile guvernelor vorbim foarte puţin şi printre altele se referă la ţări de la care nu ne-am aştepta…
– Da. Acest lucru cred că este un merit al documentelor Papei care anul acesta a vorbit mult despre libertatea religioasă încă de la discursul din decembrie adresat Curiei Romane, apoi mesajul pentru Ziua Mondială a Păcii, discursul anual adresat Corpului diplomatic din 5 ianuarie 2011, în care în mod substanţial reafirmă două concepte: primul este că în mod natural nimeni nu vrea să pună pe acelaşi plan masacrele sau măcelurile care există în ţări ca Pakistan, Egipt sau Coreea de Nord, cu discriminările administrative care există şi în Occident; celălalt este că negarea libertăţii religioase este un plan deteriorat: se ştie de unde se începe dar nu se ştie unde se termină. În toate aceste intervenţii, Papa Benedict al XVI-lea a voit mereu să insiste asupra faptului că există probleme şi în Occident şi le-a citat: a citat în mod explicit cazul Crucifixului, adică acel caz al sentinţei Lauzi a Curţii europene a drepturilor omului care ar fi voit să înlăture Crucifixul din sălile de şcoală italiene şi care din fericire apoi a fost reformată în apel de Marea Cameră.
A citat cazul unei educaţii civice – aşa a spus – care încalcă drepturile de libertate religioasă ale părinţilor catolici inspirând principii cu caracter moral şi filozofic contrare valorilor trăite de părinţii catolici şi creştini în general şi aici aluzia este la cazul care va fi şi el obiect al unei decizii a Curţii europene a drepturilor omului, „educacion ciudadana” în Spania. Şi a citat o întreagă serie de alte forme de marginalizare şi de discriminare care lovesc îndeosebi şcolile catolice… Iată, repet: nu putem pune pe acelaşi plan acest discriminări care sunt şi în atâtea ţări din Uniunea Europeană cu masacrele şi măcelurile, şi totuşi trebuie să lansăm un strigăt de alarmă pentru că şi acestea sunt încălcări ale libertăţii religioase.
