Depunere de voturi la Surorile de Caritate ale Sf. Ioana Antida Thouret
09.09.2011, Bucureşti (Catholica) - Duminică, 28 august 2011, în parohia „Maica Îndurerată” din cartierul Bucureştii Noi a avut loc prima profesiune a două novice care au răspuns la chemarea lui Dumnezeu în Congregaţia Surorilor de Caritate ale Sfintei Ioana Antida Thouret. Sfânta Liturghie a fost prezidată de Mons. Martin Cabalaş, vicar episcopal pentru viaţa consacrată, alături de pr. Isidor Mărtincă, decanul Facultăţii de Teologie Romano-Catolică, pr. Gilbert Sebastian Iavorschi, parohul comunităţii din Brezoi, pr. franciscan Mitică Baltag şi pr. oblat al Mariei Imaculate Elio Filardo. La ceremonie au fost prezenţi părinţii şi rudele Alexandrei şi Olguţei, împreună cu credincioşii din parohia Brezoi, respectiv parohia din Bucureştii Noi.
„Încă de la începutul Liturghiei, Dumnezeu şi-a făcut simţită prezenţa prin participarea şi bucuria intensă a tinerilor care cântau, invocându-l pe Duhul Sfânt, până la copiii care, alături de părinţii lor, asistau la evenimentul mult aşteptat”, scrie sr. Alexandra pe ARCB.ro. „Cele două tinere s-au lăsat conduse de mâna lui Dumnezeu, profesând cu mare bucurie voturile de curăţie, ascultare, sărăcie şi serviciul temporal şi spiritual al săracilor.” La predică, pr. Isidor Mărtincă, a spus: „Să îi mulţumim lui Dumnezeu pentru voi care aţi avut curajul să-i spuneţi DA, mai ales în acest timp. Papa Benedict al XVI-lea, la Întâlnirea Mondială a Tinerilor, a amintit şi s-a rugat pentru toţi cei care fac alegeri radicale.”
„Urmând aceste cuvinte, îi mulţumim şi noi Domnului cel fidel care nu întârzie să îşi facă simţită prezenţa în viaţa celor pe care îi iubeşte”, continuă sr. Alexandra în corespondenţa amintită. „Cuvântul lui Dumnezeu ce le-a condus pe novice până la acest pas a fost relatarea ungerii din Betania. Maria care sparge vasul ce conţine un ulei atât de preţios nu ezită să-l ungă pe Isus, Marele Mire. Acest gest exprimă dăruirea totală, fără interese, Celui care a venit să manifeste iubirea Tatălui. Şi cele două tinere ale noastre şi-au luat ca angajament să fie mereu disponibile şi generoase în slujirea Tatălui printre cei mai săraci şi marginalizaţi. […] Să-i aducem laudă şi mulţumire lui Dumnezeu pentru aceste ‘daruri’ făcute Bisericii în care sunt chemate să fie precum străjerii dimineţii, anunţându-l pe Isus, Calea, Adevărul şi Viaţa!”
