Episcopii americani îl vor omagia pe fostul Nunţiu
09.09.2011, Washington (Catholica) - Episcopii americani îl vor omagia pe Arhiepiscopul Pietro Sambi, până la decesul recent Nunţiu papal în Statele Unite, într-o ceremonie programată pentru săptămâna viitoare în capitala ţării. Liturghia va fi celebrată la miezul zilei de miercuri, 14 septembrie, la Bazilica Sanctuarului Naţional al Neprihănitei Zămisliri. Arhiepiscopul Timothy Dolan de New York, preşedintele Conferinţei Episcopilor Americani, va prezida şi va rosti predica. Aproximativ 80 de Episcopi se vor afla lângă el la celebrare, iar EWTN va transmite în direct Liturghia.
Arhiepiscopul Sambi, de 73 de ani, a murit la 27 iulie în Baltimore, după complicaţii ce au apărut în urma unei intervenţii chirurgicale la plămâni. A fost înmormântat în Sogliano al Rubicone, Italia. Arhiepiscopul Sambri a fost numit Nunţiu în decembrie 2005, de Papa Benedict al XVI-lea. Înainte de numirea în SUA, Papa Ioan Paul al II-lea l-a avut ca Nunţiu în Israel şi Cipru şi delegat apostolic în Ierusalim şi Palestina. A fost al doilea ambasador al Vaticanului în Israel, după stabilirea relaţiilor diplomatice în 1994.
Într-o declaraţie dată după decesul Nunţiului, Arhiepiscopul Dolan îl numea pe Arhiepiscopul Sambi prieten al Statelor Unite ale Americii: „Ca reprezentant personal al Sfântului Părinte Papa Benedict al XVI-lea, Arhiepiscopul Sambi s-a bucurat de cel mai mare respect şi cea mai profundă afecţiune din partea Episcopilor din SUA şi a credincioşilor noştri catolici.”
