Profesiunea perpetuă a sr. Maria Daniela Fechetă
14.09.2011, Târgu Ocna (Catholica) - Sâmbătă, 10 septembrie 2011, în cadrul unei Sfinte Liturghii solemne celebrate la Târgu Ocna, sora Maria Daniela Fechetă, din familia religioasă a Surorilor „Slujitoarele Preacuratei” de Parma, a depus profesiunea religioasă perpetuă a sfaturilor evanghelice de curăţie, sărăcie, ascultare şi apostolat, în mâinile superioarei generale, sora Maria Assunta Pedrinzani, aflăm de pe Ercis.ro.
Sfânta Liturghie a fost concelebrată de 12 preoţi în biserica parohială „Schimbarea la faţă” din Târgu Ocna, fiind prezidată de pr. Virgil Fechetă. Acesta a subliniat în predică importanţa răspunsului omului la chemarea Domnului: „M-ai chemat Doamne? Iată-mă!” şi cât de necesar este ca acest răspuns să fie reînnoit zilnic în orice circumstanţă a vieţii. „Astăzi este o zi importantă în viaţa mea şi a Bisericii, este un punct culminant al perioadei mele de formare, un final şi în acelaşi timp un nou început”, a spus sr. Dana la finalul Liturghiei. „Mă simt de parcă până acum aş fi urcat un munte şi ajungând în vârful muntelui, privind în urmă nu pot decât să mulţumesc.”
Sărbătoarea a continuat şi a doua zi cu o Liturghie solemnă de mulţumire pentru evenimentul de sâmbătă. Sfânta Liturghie a fost celebrată de pr. Alois Fechet, vicar episcopal pentru viaţa consacrată, care a transmis salutul şi binecuvântarea PS Petru Gherghel, Episcop de Iaşi, menţionând totodată preţuirea activităţii surorilor în această parohie şi în această zonă. După Liturghie, tinerii Acţiunii Catolice din Târgu Ocna au pregătit o surpriză sorei Dana, un scurt filmuleţ cuprinzând fotografii din timpul activităţilor desfăşurate împreună în ultimii ani şi gânduri spirituale.
1 răspuns
[…] – Catolica: Profesiunea perpetua a sr. M. Daniela F. […]