Credinţa este fundamentul vieţii, nu o negociere
24.09.2011, Erfurt (Catholica) - Papa Benedict al XVI-lea a afirmat că ecumenismul nu este un exerciţiu de negociere, în care sunt cântărite avantajele şi dezavantajele în căutarea unui consens. Pontiful a participat vineri, 23 septembrie 2011, la o celebrare ecumenică în biserica fostei mănăstiri augustiniene din Erfurt. Sfântul Părinte a vizitat locul în care a trăit Martin Luther timp de câţiva ani, şi a subliniat că înainte de vizita sa în Germania, s-a vorbit despre „un dar ecumenic… care se aştepta de la această vizită”. Pontiful a clarificat că aceasta „constituie o răstălmăcire politică a credinţei şi a ecumenismului”. El a explicat: „Atunci când un şef de stat vizitează o ţară prietenă, în general au loc înainte contacte între cele două părţi, care pregătesc stipularea unuia sau a mai multor acorduri între cele două state: cântărind avantajele şi dezavantajele, se ajunge la compromisul care, în final, apare avantajos pentru ambele părţi, aşa încât după aceea tratatul poate să fie semnat”.
„Credinţa creştinilor nu se bazează însă pe o cântărire a avantajelor şi dezavantajelor. O credinţă auto-construită este lipsită de valoare. Credinţa nu este un lucru pe care noi îl gândim intelectual sau îl negociem între noi. Este fundamentul vieţilor noastre. Unitatea creşte nu prin cântărirea avantajelor şi dezavantajelor, ci doar printr-o tot mai profundă pătrundere în credinţă în gândurile şi vieţile noastre”. Papa Benedict al XVI-lea a oferit o reflecţie asupra rugăciunii pentru unitate a lui Cristos, care se găseşte în Evanghelia lui Ioan, capitolul 17. „[Isus] mijloceşte pentru generaţiile viitoare de credincioşi. Priveşte dincolo de cenacol spre viitor. S-a rugat şi pentru noi. Şi se roagă pentru unitatea noastră. Această rugăciune a lui Isus nu este pur şi simplu un lucru din trecut. Mereu El stă în faţa Tatălui mijlocind pentru noi”.
Pontiful a pus apoi întrebarea: „A rămas neascultată rugăciunea lui Isus?” „Istoria creştinismului este, într-un anumit sens, latura vizibilă a acestei drame în care Cristos luptă şi suferă cu noi, fiinţele umane. Mereu El trebuie să suporte respingerea unităţii, şi totuşi mereu are loc unitatea cu El şi astfel cu Dumnezeul trinitar”. Sfântul Părinte i-a invitat pe ascultătorii săi să vadă atât păcatul uman cât şi triumful lui Dumnezeu. „Într-o întâlnire ecumenică, nu ar trebui numai să ne plângem de dezbinări şi despărţiri, ci şi să îi mulţumim lui Dumnezeu pentru toate elementele de unitate pe care le-a păstrat pentru noi şi ni le dăruieşte mereu. Şi această recunoştinţă trebuie să fie în acelaşi timp hotărâre de a nu pierde, în mijlocul unui timp de ispită şi de pericole, unitatea dăruită astfel”.
Episcopul Romei a mai analizat nevoia de Dumnezeu a omului. El a sugerat că la o primă vedere, se are impresia că lucrurile pot funcţiona fără El. „Dar cu cât lumea se îndepărtează mai mult de Dumnezeu, cu atât devine mai clar că omul, în orgoliul puterii sale, în golul inimii sale şi în dorinţa sa după satisfacţie şi de fericire, îşi ‘pierde’ tot mai mult viaţa. Setea de infinit este prezentă în om în mod permanent. Omul a fost creat pentru relaţia cu Dumnezeu şi are nevoie de El. Prima noastră slujire ecumenică în acest timp trebuie să fie aceea de a mărturisi împreună prezenţa lui Dumnezeu cel viu, şi cu aceasta să dăm lumii răspunsul de care are nevoie”.
Importanţa credinţei în Dumnezeu este arătată de angajamentul în favoarea omului, a susţinut Papa. „Trăim într-un timp de incertitudine cu privire la ce înseamnă a fi om. Etica este înlocuită cu calcularea consecinţelor. În faţa acestor lucruri, noi, creştinii, trebuie să apărăm demnitatea inviolabilă a omului, de la zămislire până la moarte – în probleme de la diagnosticul prenatal până la eutanasie”. „Credinţa în Dumnezeu trebuie să se concretizeze în angajarea noastră comună în apărarea omului”, a spus Papa, adăugând că această apărare include şi iubirea. „Dumnezeu ne va judeca după cum ne-am comportat faţă de cei care ne sunt aproape, faţă de cei mai mici dintre fraţii Săi”, şi acest lucru este valabil nu doar pentru indivizi, ci şi pentru comunităţi. „Caritatea creştină cere astăzi angajarea noastră şi pentru dreptate în lumea întreagă”.
