Monseniorul Ştefan Benţia a trecut la Domnul
26.09.2011, Roma (Catholica) - La numai o zi după celebrarea aniversării a 93 de ani, Monseniorul Ştefan Benţia a trecut la cele veşnice în data de 22 septembrie 2011, după o perioadă de 2 ani în care a fost imobilizat datorită unei fracturi la un picior. Născut la Dej, în 21 septembrie 1918, Monseniorul Benţia a avut o viaţă dedicată slujirii lui Dumnezeu. Făcea parte din prima generaţie de seminarişti care au studiat la Roma şi au locuit în Colegiul Pontifical Pio Romeno. În lista seminariştilor români de la Pio Romeno din anul universitar 1938-1939 figura în primul an de filozofie. În acelaşi timp erau alumni împreună cu el viitorul Episcop Iuliu Hirţe, viitorul Episcop Ioan Dragomir, pr. Alexandru Raţiu, pr. Augustin Prunduş, Mons. Octavian Bârlea şi alţii.
A fost hirotonit preot în data de 25 martie 1943. În perioada comunismului nu s-a mai întors în România, urmând a-l sluji pe Dumnezeu prin diferite activităţi. În anul 1950, la data de 24 septembrie, a fost instalat ca rector al Misiunii Greco-Catolice din San Paolo – Brazilia, iar 2 ani mai târziu a primit aceeaşi misiune şi în Rio de Janeiro. Întors mai apoi la Roma a fost profesor de Drept Canonic Oriental la Universitatea Pontificală San Giovanni in Laterano precum şi la Universitatea Pontificală Urbaniana. A fost judecător la Tribunalul Ecleziastic al Vicariatului de Roma, făcând parte şi din comisia de revizuire a Codului de Drept Canonic în timpul pontificatului Fericitului Ioan Paul al II-lea.
După activitatea de profesor şi judecător a avut o activitate pastorală în parohia Sfinţii Francisc şi Ecaterina din Roma, zona Trastevere, unde, luni, 26 septembrie 2011, au avut loc şi funeraliile celebrate de parohul comunităţii respective, pr. Gerardo Raul Carcar, viceparohul pr. Gulliermo Mario Cassone împreună cu pr. Claudiu Lucian Pop, rector al Colegiului Pio Romeno, pr. Vasile Man, vicerector, şi alţi preoţi de la acelaşi colegiu, precum şi pr. Gabriel Buboi, rector al Misiunii Greco-Catolice din Paris. Trupul neînsufleţit al monseniorului va fi transportat la Dej unde va fi înmormântat alături de ai săi. (Pr. Anton Cioba pentru BRU.ro şi Catholica.ro)



