LC: Recunoştinţa ce creşte de la un an la altul
27.09.2011, Roma (Catholica) - „Ziua cea mai importantă din viaţa mea”: aşa a numit Joseph Ratzinger ziua hirotonirii sale ca preot, ce a avut loc pe 29 iunie 1951. După cum se ştie, în acea zi, împreună cu el, în Catedrala din Freising, Bavaria, a fost hirotonit şi fratele său, Georg. Aşadar, în cinstea celor 60 de ani de preoţie ai Papei, Mons. Georg Ratzinger, martor de excepţie, a răspuns unor întrebări puse de Roberto Rotondo şi Silvia Kritzenberger pentru revista „30 Giorni”. Interviul a apărut în ultimul număr din Lumea Catholica, de unde preluăm primele întrebări şi răspunsuri.
– Mons. Georg, ce v-a rămas în suflet din aceste zile de celebrare a celor 60 de ani de preoţie?
– Nu vă ascund faptul că iniţial doream o celebrare privată, fără a participa la ceremonii solemne, pentru că încă nu m-am refăcut în totalitate după operaţia de la genunchi, iar ceremoniile cer o participare mentală şi fizică bună. Sunt mulţumit însă că lucrurile s-au petrecut altfel, deoarece au fost momente foarte emoţionante, ca splendida celebrare organizată în Catedrala din Freising de Institutul Benedict al XVI-lea, care are în grijă publicarea opera omnia a Sfântului Părinte. Catedrala din Freising este locul în care eu şi fratele meu am fost hirotoniţi preoţi, şi unde se trăia într-o atmosferă cu adevărat familială pentru mine. Dimineaţa am recitat Laudele apoi, după câteva salutări şi intervenţii, am luat masa împreună cu alţi prelaţi, câţiva Cardinali, Episcopii auxiliari şi, firesc, cu prietenii de odinioară. Un al doilea moment important a fost celebrarea Sfintei Liturghii în biserica Sf. Ioan Botezătorul: biserica a fost plină de credincioşi, iar atmosfera una solemnă. Al treilea moment a fost Liturghia în Bazilica San Pietri din Roma: a fost copleşitor să mă gândesc că jubileul nostru se înscria în solemnitatea Sfinţilor Petru şi Paul, atât de importanţi pentru Roma şi pentru Biserica universală.
– Pentru fratele dumneavoastră a fost o mare bucurie să vă aibă alături în aceste zile…
– Când ne întâlnim este mereu o mare bucurie. Toată viaţa noastră ne-am întâlnit des şi este normal că nu dorim să renunţăm acum la bătrâneţe, când experimentăm, în mod particular, acest sentiment de a aparţine unul altuia.
– La ce vă gândeaţi în acea zi de 29 iunie 1951? Sfântul Părinte, în amintirea zilei de hirotonire, a spus: „Nu vă mai numesc servitori ci prieteni. La 60 de ani de la ziua în care am fost sfinţit preot, încă simt în suflet aceste cuvinte ale lui Isus, pe care marele nostru Arhiepiscop, Cardinalul Faulhaber, ni le-a adresat nouă, preoţilor nou sfinţiţi, în ziua hirotonirii”…
– Mă gândeam că este o schimbare radicală în viaţa mea, ca în aceea a oricărui om care devine preot, deoarece hirotonirea întru preoţie dă omului un nou fel de viaţă şi îl face să devină „trimisul” lui Cristos, care trebuie să ducă lumii misterul şi cuvântul lui Isus Cristos. De-a lungul anilor am putut înţelege cât de adevărate sunt cuvintele Evangheliei lui Ioan pe care Cardinalul Faulhaber ni le-a adresat: pentru că hirotonirea preoţească comportă o legătură specială cu Cristos, întrucât oferă un mandat particular. Şi dăruieşte surpriza şi conştientizarea faptului de a vedea cum Domnul lucrează în viaţa noastră umană.
