Instrumente ale păcii prin rugăciune şi acţiune educativă
28.09.2011, Roma (Catholica) - O încurajare la a „coopera cu Dumnezeu ca instrumente ale păcii Sale, prin rugăciune constantă şi acţiune educativă şi misionară”: acesta este conţinutul unui mesaj al Papei Benedict al XVI-lea, semnat de Cardinalul secretar de stat Tarcisio Bertone, adresat tinerilor din Acţiunea Catolică, ce au participat în 24 septembrie 2011 la o întâlnire-pelerinaj la Assisi. Motoul întâlnirii a fost: „Urme de pace. Tinerii din AC pentru un drum de libertate”. Atunci când, în 27 octombrie 1986, Papa Ioan Paul al II-lea a reunit la Assisi reprezentanţii tuturor marilor religii ale lumii pentru a se ruga împreună pentru darul păcii, în ziua de 4 octombrie din acelaşi an, tinerii din AC s-au întrunit la Assisi în pregătirea acelui eveniment, ca pelerini ai păcii. Acelaşi lucru s-a întâmplat sâmbătă, în pregătirea „Zilei de reflecţie, dialog şi rugăciune pentru pace şi dreptate în lume”, convocată de Papa Benedict al XVI-lea pentru 27 octombrie 2011, cu ocazia împlinirii a 25 de ani de la prima întâlnire.
Prin intermediul mesajului său, Papa a dorit să le transmită tinerilor pelerini un „salut cordial” şi „aprecierea pentru sintonia activă cu misiunea sa de a favoriza dialogul între religii, pentru un angajament comun de promovare a păcii între popoare”. Pontiful l-a amintit apoi pe asistentul general al AC, Mons. Domenico Sigalini, care în seara zilei de 6 septembrie a căzut în timp ce participa la un pelerinaj la Sanctuarul Preasfintei Treimi din Vallepietra, şi care actualmente se găseşte încă internat la Policlinica A. Gemelli, chiar dacă starea lui de sănătate este definitiv stabilizată. Asupra lui, Sfântul Părinte a invocat mijlocirea Preasfintei Fecioare Maria, dorindu-i în acelaşi timp vindecarea deplină.
Muzică, mărturii şi reflecţiile preşedintelui Consiliului Pontifical pentru Dialogul Interreligios, Cardinalul Jean-Louis Tauran, a custodelui Ţării Sfinte, pr. Pierbattista Pizzaballa, şi a preşedintelui naţional al AC, Franco Miano, au alternat după-amiază în Assisi, în faţa a 500 de tineri reprezentând asociaţiile diecezane din întreaga Italie, precum şi câţiva provenind din Argentina, Spania şi România. Seara s-au alăturat lor preşedinţii şi asistenţii diecezani, reuniţi într-o întâlnire la Trevi, de vineri până duminică, pentru o veghe de rugăciune în bazilica inferioară a Sf. Francisc. A fi catolici înseamnă a fi „pe drum împreună cu ceilalţi”, a precizat Mons. Domenico Sorrentino, Episcop de Assisi-Gualdo Tadino-Nocera Umbra, în introducerea la rugăciune, invitând la dialog. La fel ca acum 25 de ani, şi astăzi există ziduri de dărâmat: atunci exista zidul Berlinului, astăzi cel al indiferenţei.
„Cred că acei tineri aveau o puternică speranţă de a transforma societatea”, a reflectat Franco Miano, „care astăzi riscă să fie umbrită de resemnare”. Acelui zid de beton i-au urmat „noi ziduri: indiferenţa faţă de fraţi, faţă de cei săraci, faţă de un proiect comun. Însă prezenţa voastră aici spune contrariul”, a adăugat Miano, şi „aşa cum pe neaşteptate a căzut zidul Berlinului, este posibil să se dărâme şi zidul indiferenţei”. Despre singurătatea tinerilor a vorbit Cardinalul Jean-Louis Tauran: „Noi, credincioşii, nu suntem solitari, şi în tăcere este Cineva care ne vorbeşte şi pe care trebuie să îl ascultăm”. „Drama omului este că nu ştie să aibă pace în camera lui”, a adăugat Cardinalul citându-l pe Pascal şi invitând totodată la „a stinge televizorul şi radioul pentru a dezvolta viaţa interioară şi a fi în pace”.
Din Ţara Sfântă la Assisi a ajuns sâmbătă seara şi mărturia pr. Pierbattista Pizzaballa, care a evidenţiat faptul că acele locuri sunt „martori ai revelaţiei”, şi că un pelerinaj în ţara lui Isus este „o experienţă fundamentală pentru a se forma în spiritul păcii. Pelerinii nu schimbă echilibrele geopolitice şi deciziile ONU, dar construiesc relaţii adevărate, libere, şi aceasta creează o cultură a păcii. Când pelerinii sunt puţini, teritoriul este mai sărac, ca şi relaţiile care se cultivă aici; când sosesc în schimb mulţi pelerini, Ţara Sfântă reînfloreşte”. Contribuţia lor la pace, a concluzionat pr. Pizzaballa, stă tocmai în „construirea de relaţii pozitive, unde oamenii se întâlnesc în umanitatea lor comună”.
