Papa va vizita o mănăstire cartusiană
28.09.2011, Vatican (Catholica) - Ca parte a vizitei sale pastorale în regiunea Calabria din Italia, de luna viitoare, Papa Benedict al XVI-lea va vizita faimoasa mănăstire cartusiană din San Bruno. Biroul de Presă al Vaticanului a făcut publice detaliile vizitei Papei în oraşele italiene Lamezia Terme şi Serra San Bruno, care va avea loc duminică, 9 octombrie 2011. Pontiful va pleca de pe aeroportul Ciampino din Roma şi va sosi pe aeroportul din Lamezia Terme în jurul orei 9.15 am. O Liturghie publică este programată pentru 10 am. Locaţia ei nu a fost încă anunţată, dar declaraţia de presă arată că va fi „într-o zonă industrială la periferiile oraşului”.
După Sfânta Liturghie, Pontiful va lua masa cu Episcopii, la reşedinţa episcopală din Lamezia Terme. Îi va saluta apoi pe organizatorii vizitei sale, înainte de a pleca cu elicopterul la Serra San Bruno. La sosirea lui aici, Sfântul Părinte se va întâlni cu locuitorii pe terenul de sport. La ora 6 pm, va celebra vesperele şi va rosti o predică în biserica mănăstirii cartusiene din Serra San Bruno, după care se va întâlni cu comunitatea monastică şi va vizita o chilie şi infirmeria mănăstirii. Întoarcerea cu elicopterul la Lamezia Terme este programată pentru ora 7.30 pm, iar plecarea de aici cu avionul la Roma pentru ora 8 pm.
