Curtea Supremă mexicană a respins legalizarea avortului
29.09.2011, Ciudad de Mexico (Catholica) - Membrii Curţii Supreme din Mexic au respins ieri o decizie ce ar fi legalizat avortul în această ţară. Cu şapte voturi împotrivă şi patru pentru, judecătorii au respins propunerea făcută de judecătorul suprem Fernando Franco, ce susţinea că legile statului împotriva avortului ar fi neconstituţionale, solicitând ca avortul să fie permis în toată ţara până chiar şi în luna a noua de sarcină.
Dezbaterea privind moţiunea judecătorului Franco a început pe 26 septembrie între cei 11 membri ai Curţii supreme, încheindu-se miercuri la amiază, când judecătorul Jorge Pardo a vorbit cu forţă împotriva măsurii. Înaintea discursului său, cinci judecători erau în favoarea proiectului lui Franco, şi doar trei împotrivă. Pardo a făcut referire la articolul 7 din constituţia mexicană, ce apără nenăscuţii. A respins teoria conform căreia eforturile statului de a apăra viaţa nenăscută ar crea noi drepturi şi a subliniat că prin constituţie „se apără statelor mexicane (din structura federativă) libertatea de a stabili punctul de plecare pentru dreptul la viaţă”.
În aprilie 2007, Adunarea Legislativă a capitalei Mexicului a făcut avortul legal până în a 12-a săptămână de sarcină. În acelaşi an Curtea Supremă a stabilit că nu există nimic în constituţie care să prevină vreun stat mexican să legalizeze avortul. Decizia a provocat agitaţie în cele 31 de state mexicane, ducând la legislaţii ce apără împotriva avortului. Până în 2011, 18 state au inclus amendamente în constituţiile proprii pentru ca viaţa să fie apărată din momentul concepţiei.

La romani avortul e traditie nestirbita de vremi sau vremuri:
http://camarasdelumini.wordpress.com/2011/09/20/traditii-nestirbite-la-romani-avortul/
Acesti oameni nu au frica de Dumnezeu? Cum pot permite sa se faca avorturi? Copiii sunt un dar de la Dumnezeu.