Curtea Neamurilor: Putem vorbi împreună despre Dumnezeu?
04.10.2011, Bucureşti (Catholica) - Curtea Neamurilor, un program dedicat dialogului între cei care cred şi cei care nu cred, pentru o nouă evanghelizare în ţările cu tradiţie creştină, lansat de Consiliul Pontifical pentru Cultură în luna martie a acestui an cu un prim eveniment la Paris, ajunge în această toamnă la Bucureşti, informează situl Institutului Cultural Român. Seria evenimentelor se deschide marţi, 11 octombrie 2011, ora 18, la Ateneul Român, cu lansarea, în prezenţa autorului – Cardinalul Gianfranco Ravasi -, a cărţii „Întrebări privitoare la credinţă. 150 de răspunsuri la întrebările celor care cred şi ale celor care nu cred”, Editura Humanitas, 2011. Traducerea din limba italiană este semnată de Anamaria Gebăilă şi Bogdan Chioreanu.
De la ora 19, în cadrul Conferinţelor Ateneului Român, Cardinalul Gianfranco Ravasi şi Horia-Roman Patapievici vor purta un dialog pornind de la tema „Întrebări esenţiale. Putem vorbi împreună despre Dumnezeu?”. Tema centrală a dialogului este relaţia dintre viziunea umanistă (raţionalistă, laică) şi spiritualitatea izvorâtă din credinţă. Demersul porneşte de la premiza că respectul faţă de celălalt nu se reduce la acceptarea unui fapt, ci include dorinţa de a-i înţelege raţiunile, sensibilitatea, întrebările – de a-l lua în serios. Abordând problema culturii ca posibilă punte între cei care cred şi cei care nu cred, dialogul se va deschide către raporturile între etica omului contemporan, neliniştea metafizică şi conştiinţa misterului. La finalul întâlnirii va avea loc o sesiune de autografe.
Miercuri, 12 octombrie 2011, de la ora 18, Cardinalul Gianfranco Ravasi va prezida împreună cu Andrei Pleşu, la New Europe College, colocviul „Raţiunea şi antinomiile credinţei. Dialogul dintre cei ce cred şi cei ce nu cred”. Invitaţii sunt Vlad Alexandrescu, Alexander Baumgarten, Francisca Băltăceanu, Andrei Cornea, Michel Kubler, Anca Manolescu, Dan C. Mihăilescu. Evenimentul Curtea Neamurilor de la Bucureşti, organizat de Institutul Cultural Român, Filarmonica „George Enescu”, Editura Humanitas, Ambasada României pe lângă Sfântul Scaun şi Nunţiatura Apostolică din România, are loc în cadrul vizitei oficiale a Cardinalului Gianfranco Ravasi, preşedintele Consiliului Pontifical pentru Cultură, la invitaţia Ministerului Culturii şi Patrimoniului Naţional.
