LC: Superiorul iezuit despre familia creştină
04.10.2011, (Catholica) - „Familia este agentul primordial al transmiterii credinţei”, susţinea pr. Pablo Guerrero Rodriguez, superiorul Societăţii lui Isus din România la o conferinţă recentă susţinută la Centrul Manresa, cu ocazia Întâlnirii Familiilor din Eparhia de Cluj-Gherla. Textul conferinţei sale a apărut în cel mai nou număr din revista electronică „Lumea Catholica”. „Atunci când vorbim despre educarea în credinţă, despre evanghelizare, există două moduri de abordare. Primul consideră că credinţa se transmite doar prin intermediul Bisericii şi al structurilor sale ecleziale: parohiile, şcolile confesionale…, ‘instituţiile ecleziale’ fiind protagonistele acestui proces. Cealaltă abordare are o viziune total diferită: credinţa se transmite de la părinţi la copii, în sânul Bisericii. Axul principal este familia.”
„Ambele abordări stabilesc, diferenţiat, cui aparţine sarcina evanghelizării. În realitate, suntem în faţa opţiunii de a-i considera pe părinţi ca ajutoare, sau cel mult colaboratori la ceea ce alţii realizează, sau a considera familia ca ax central al transmiterii credinţei, părinţii fiind co-protagonişti alături de copiii lor. În ziua de astăzi, situaţia este foarte diferită faţă de cea de acum câţiva ani, când în societatea noastră exista un nucleu de familii ‘tradiţional’ catolice. Acum, ceea ce se întâmplă este faptul că părinţii sunt cei care nu mai merg la biserică, nu mai sunt credincioşi. Ei sunt actualii ‘catolici nepracticanţi’. Familiile de astăzi deleagă sarcina transmiterii credinţei şcolilor şi parohiilor (‘profesioniştilor’ în domeniu). […] Familiile trebuie să conducă munca pastorală cu copiii, iar restul intervenţiilor pastorale vor deveni în mod progresiv secundare sau complementare realităţilor trăite şi transmise în sânul familiei. Şcoala şi parohia nu pot fi agenţii primordiali ai transmiterii credinţei către noile generaţii. Familia nu mai trebuie să fie ‘obiectul’ pastoraţiei, ci agentul primordial al transmiterii credinţei.”
Părintele Pablo consideră că „familia trebuie să vâslească împotriva curentului, experienţă din care va ieşi întărită”, şi explică de ce: „deoarece familia prezintă cinci valori principale. 1) Într-o lume individualistă, familia ne învaţă să căutăm relaţia personală bazată pe fidelitate şi încredere. 2) Într-o lume grăbită, unde primează eficienţa, mai ales eficienţa economică, familia ne învaţă valoarea timpului şi a termenului de lungă durată. 3) Într-o lume în care primează competitivitatea şi dorinţa de putere, familia ne învaţă valoarea egalităţii, a fraternităţii. 4) Într-o lume în care primează productivitatea şi aparenţa, familia ne învaţă să îi primim pe cei mai slabi şi că lucrurile esenţiale sunt întotdeauna gratuite. 5) Într-o lume în care totul este considerat valabil, familia ne învaţă să apreciem valorile, virtuţile.”
