Către preoţi: nu lăsaţi latura umană să îl umbrească pe Dumnezeu

07.10.2011, Los Angeles (Catholica) - Cardinalul Mauro Piacenza, prefectul Congregaţiei pentru Cler, s-a adresat recent preoţilor şi seminariştilor din Arhidieceza de Los Angeles, California. Le-a spus că lumea are nevoie urgentă de preoţi sfinţi, care să evite ca partea lor umană să umbrească frumuseţea Domnului. Cardinalul a ţinut patru discursuri în Arhidieceză, concentrându-se pe identitatea preotului, centralitatea Scripturii, importanţa vitală a Euharistiei şi nevoia de sfinţenie în viaţa fiecărui preot.

În predica de la Liturghia celebrată la seminarul arhidiecezan la 4 octombrie, prelatul a meditat asupra exemplului Sf. Francisc de Assisi, care „a aprins lumea cu zelul misionar şi a reorientat ochii şi inimile catolicilor spre ceea ce este esenţial: Isus din Nazaret, Cuvântul veşnic devenit om, care a murit şi a înviat! Experienţa vocaţiei priveşte mereu o atenţie deosebită, nemeritată şi niciodată rod al eforturilor umane, ci un dar gratuit al milostivirii lui Dumnezeu. Într-o vocaţie, noi suntem ‘luaţi de Cristos’, încadraţi în planul său de iubire, îmbrăţişaţi într-o istorie fără de sfârşit! Această introducere în viaţa divină, care începe la Botez, şi pentru noi este în mod extraordinar înnoită de vocaţia preoţească, are o dimensiune totală. Cristos dă totul şi cere totul!”

Aşa după cum Sf. Francisc a exemplificat prin viaţa sa, această oferire totală a preotului se realizează pe cruce, al cărei memorial îl celebrăm zi de zi în Euharistie, care trebuie să fie „centrul vieţii seminarului şi seminaristului”. „Fără această centralitate euharistică, ce depăşeşte orice alte mijloace de formare, nu există o formare preoţească autentică. Din acest motiv este atât de importantă o viaţă liturgică autentică şi corectă! Un om al Euharistiei este format într-o şcoală a Euharistiei.” De aceea „trebuie să ne rugăm cu insistenţă pentru acel radicalism şi acea fervoare a Sf. Francisc pentru toţi cei care se pregătesc astăzi pentru preoţie”.

Cardinalul Piancenza i-a încurajat pe seminarişti să îşi trăiască timpul de formare cu mare intensitate. Seminarul este un timp de pregătire în adevăr, „nu după opiniile unui teolog sau ale altuia, ci după adevărul pe care Dumnezeu l-a revelat despre El şi care, de-a lungul diverselor ere istorice, a rămas neschimbat, asemenea lui Cristos, care este acelaşi ieri, astăzi şi totdeauna!”