LC: Opt modalităţi pentru a-i ajuta pe copii să rămână catolici
09.10.2011, SUA (Catholica) - „În timp ce unora dintre părinţi nu le pasă sau, mai rău, nici măcar nu observă acest lucru, majoritatea părinţilor şi chiar a bunicilor sunt şocaţi de faptul că copiii sau nepoţii lor, în special în perioada de vârstă de la 16 la 22 de ani, par a fi renunţat la moştenirea lor, la credinţa lor catolică”, scrie Carol Cimino într-un articol apărut în traducere în ultimul număr din Lumea Catholica. Autoarea, cu 40 de ani de experienţă ca profesoară şi catehetă, sintetizează câteva sfaturi, „adevăruri importante de ţinut minte”. Primele trei sunt redate în continuare.
„1. Amintiţi-vă că a pune întrebări este normal. Este timpul ca noi, adulţii, să încercăm să înţelegem (şi să ne amintim, poate) că a pune întrebări cu privire la convingeri altădată considerate ca sigure face parte din drumul de maturizare. 2. Cu toţii învăţăm din experienţă. Copiii etichetează multe experienţe ca fiind ‘super’. Ca părinţi şi bunici, putem construi câteva astfel de momente, pentru a-i îndemna pe copiii noştri să acorde atenţie adevăratului superlativ, să meargă mai în profunzime, să găsească un simţ al sacrului în viaţa de zi cu zi, fie că este vorba despre timpurile anului, de un pas înainte, de tehnologie, de un nou frăţior, sau despre orice îi impresionează. Spiritualitatea catolică se hrăneşte din veneraţie şi uimire, şi veneraţia şi uimirea din viaţa cotidiană ne conduc aproape natural spre sacramentalitatea catolică.”
„3. Recunoaşteţi faptul că Biserica este parţial responsabilă pentru cât de des tinerii noştri au fost înşelaţi de eroii lor. Având în vedere frecventele trădări din partea unor persoane ce păreau oameni de caracter despre care aud în mass-media, este de înţeles că copiii noştri ar putea să nu aibă în mod automat încredere şi să îi respecte pe eroii – sfinţii şi oamenii sfinţi – pe care îi punem în faţa lor. Nu este de mirare faptul că sunt suspicioşi când le spunem: ‘Ai încredere în mine; este adevărat’. Trebuie să evităm să spunem: ‘Pentru că aşa spune Biserica’ sau ‘Pentru că aşa spun eu’, şi să îi ajutăm în schimb pe copii să înţeleagă de ce credem ceea ce credem, şi de ce ne iubim Biserica în ciuda imperfecţiunilor ei.”
