Virtuţile familiei, exemplu pentru rezolvarea crizei
17.10.2011, Vatican (Catholica) - Papa Benedict al XVI-lea a primit în dimineaţa zilei de sâmbătă, 15 octombrie 2011, în audienţă, participanţii la întâlnirea de două zile „Familia, întreprinderi şi solidaritate, a depăşi criza cu noi forme de solidaritate”, organizată de Fundaţia Centesimus Annus. Preşedintele Domingo Sugranyes a explicat că „chiar în mijlocul gravelor tensiuni şi nesiguranţe cu care ne confruntăm în munca noastră în afaceri”, Fundaţia intenţionează să contribuie la „noua evanghelizare de care are nevoie urgentă lumea modernă”, şi de aceea a anunţat lansarea unui curs on-line de doctrină socială a Bisericii, organizat în strânsă colaborare cu Universitatea Pontificală Laterană.
În cursul audienţei, Sfântul Părinte a arătat că în acest an este aniversarea a 20 de ani de la Enciclica Centesimus Annus a Fericitului Papă Ioan Paul al II-lea şi aniversarea a 30 de ani de la Exortaţia lui apostolică Familiaris Consortio, precum şi 120 de ani de la istorica Enciclică a Papei Leon al XIII-lea Rerum Novarum. Papa Benedict al XVI-lea a arătat că „în aceşti 120 de ani de dezvoltare a doctrinei sociale a Bisericii, au avut loc mari schimbări în lume”. Cu toate acestea, a adăugat el, nucleul învăţăturii sociale, care a fost întotdeauna promovarea persoanei umane şi a familiei, nu s-a schimbat. „Conciliul Vatican II a vorbit despre familie în termeni de biserică domestică”, precum şi sanctuar. „Chiar şi economia, cu legile sale, trebuie întotdeauna să ţină cont de interesul şi de protecţia acestei celule primare a societăţii”.
Referindu-se la munca membrilor fundaţiei, Papa a spus că ei au văzut situaţia dificilă trăită de mulţi oameni, în termenii unei crize a muncii şi a economiei, însoţită de o criză a familiei. Conflictul dintre cupluri şi familii, precum şi lipsa locurilor de muncă, au creat o situaţie complexă. Este nevoie de „o nouă sinteză armonioasă între familie şi muncă, la care doctrina socială a Bisericii îşi poate aduce contribuţia valoroasă”. Lumea muncii, a economiei şi a afacerilor trebuie să fie călăuzită de „caritas”, a arătat Papa, deoarece, după cum scrie în Caritas in veritate, „modelul familial al logicii iubirii, al gratuităţii şi al darului trebuie extins la o dimensiune universală”.
Pontiful a explicat că pentru ca să existe o adevărată justiţie este necesar să existe gratuitate şi solidaritate: „Solidaritatea este înainte de toate a ne simţi cu toţii responsabili pentru toţi, aşadar nu poate fi delegată doar statului”. Papa a concluzionat amintind că „creştinii au datoria de a denunţa relele, de a da mărturie şi de a ţine vii valorile pe care se întemeiază demnitatea persoanei, şi de a promova acele forme de solidaritate care favorizează binele comun, pentru ca omenirea să devină tot mai mult familia lui Dumnezeu”.
