Rugăciunea care luminează Golgota
21.10.2011, Vatican (Catholica) - Psalmul folosit de Isus ca rugăciune – înainte să părăsească Cenacolul şi să îşi înceapă patimile – este o rugăciune în formă de litanie, marcată de repetiţia „pentru că iubirea sa este pentru totdeauna”. Acest psalm – 136 sau 135, după numerotarea folosită – a fost subiectul catehezei pe care Papa Benedict al XVI-lea a ţinut-o miercurea aceasta în Piaţa San Pietro. Cu acest psalm „orizontul laudei luminează drumul greu al Golgotei”.
Cunoscut ca „Marele Hallel”, a explicat Papa, acest psalm este în mod tradiţional folosit la sfârşitul cinei pascale ebraice. Evangheliştii fac aluzie la el când scriu „După ce au cântat imnul, au ieşit spre muntele Măslinilor”. Psalmul enumeră „multele minuni ale lui Dumnezeu în istoria oamenilor”, a spus Pontiful. „Şi la fiecare proclamare a acţiunii mântuitoare a Domnului răspunde antifonul cu motivaţia fundamentală a laudei: iubirea veşnică a lui Dumnezeu, o iubire care, conform termenului ebraic folosit, implică fidelitate, milostivire, bunătate, har, duioşie.” Darul decisiv al acestei litanii a minunilor este împlinirea promisiunii făcute părinţilor, aşa după cum vedem în versetele 21 şi 22: „El a dat ţara lor ca moştenire, pentru că veşnică este îndurarea lui! Ca moştenire slujitorului său Israel, pentru că veşnică este îndurarea lui!”
Papa a spus că darul pământului este amintit ca unul „pe care poporul trebuie să-l primească fără să o ia vreodată în stăpânire, trăind încontinuu într-o atitudine de primire recunoscătoare. Israelul primeşte teritoriul în care va locui ca o ‘moştenire’, un termen care desemnează în mod generic posesia unui bine primit de la altcineva, un drept de proprietate care, în mod specific, face referinţă la patrimoniul patern. Una dintre prerogativele lui Dumnezeu este de ‘a dărui’; şi acum, la sfârşitul drumului exodului, Israelul, destinatar al darului, ca un fiu, intră în ţara promisiunii realizate. S-a terminat timpul vagabondării, sub corturi, într-o viaţa marcată de lipsuri. Acum a început timpul fericit al stabilităţii, al bucuriei de a construi casele, de a planta viile, de a trăi în siguranţă.”
Papa Benedict a continuat întrebând cum am putea să facem al nostru acest psalm: „Cum putem face din acest Psalm o rugăciune a noastră, cum putem să ne apropriem, pentru rugăciunea noastră, acest Psalm?” A sugerat în primul rând tema Creaţiei, cadrul psalmului la început şi sfârşit: „Creaţia ca marele dar al lui Dumnezeu din care trăim, în care El se revelează în bunătatea şi măreţia Sa. Deci, a considera creaţia ca dar al lui Dumnezeu este un punct comun pentru noi toţi. Apoi urmează istoria mântuirii. Desigur că noi putem spune: această eliberare din Egipt, timpul din pustiu, intrarea în Ţara Sfântă şi apoi celelalte probleme, sunt foarte departe de noi, nu sunt istoria noastră. Dar trebuie să fim atenţi la structura fundamentală a acestei rugăciuni. Structura fundamentală este că Israel îşi aminteşte de bunătatea Domnului. În această istorie există atâtea văi întunecate, există atâtea treceri de dificultate şi de moarte, dar Israelul îşi aminteşte că Dumnezeu era bun şi poate supravieţui în această vale întunecată, în această vale a morţii, pentru că îşi aminteşte. Are amintirea bunătăţii Domnului, a puterii sale; milostivirea lui este valabilă în veci.”
Sfântul Părinte a subliniat că amintirea bunătăţii Domnului este importantă şi pentru noi. „Amintirea devine forţă a speranţei. Amintirea ne spune: Dumnezeu există, Dumnezeu este bun, veşnică este îndurarea lui. Şi astfel amintirea deschide, chiar şi în întunericul dintr-o zi, dintr-un timp, drumul spre viitor: este lumină şi stea care ne conduce. Şi noi avem o amintire a binelui, a iubirii milostive, veşnice a lui Dumnezeu. Istoria Israelului este deja o amintire şi pentru noi, cum Dumnezeu s-a arătat, şi-a creat un popor al său. Apoi Dumnezeu s-a făcut om, unul dintre noi: a trăit cu noi, a suferit cu noi, a murit pentru noi. Rămâne cu noi în Sacrament şi în Cuvânt. Este o istorie, o amintire a bunătăţii lui Dumnezeu care ne asigură bunătatea sa: iubirea sa este veşnică.”
