Anunţuri din Dieceza de Timişoara
25.10.2011, Timişoara (Catholica) - 1. În data de 28 octombrie 2011 începând cu orele 20.00 în sala festivă a Centrului Diecezan de Tineret (A. Pacha nr. 2) va avea loc o întâlnire a tinerilor cu tema „Idei despre transcendenţă în religia creştină în comparaţie cu romanul de tineret Harry Potter„. Invitat pentru prezentarea şi dezbaterea acestei teme este dr. Imogen Tietze, director al Casei „Hildegardis” din Lipova.
2. În organizarea Centrului Diecezan de Tineret din cadrul Episcopiei Romano-Catolice din Timişoara şi a Parohiei Romano-Catolice din Dumbrăviţa, sâmbătă, 29 octombrie 2011 va avea loc un campionat de tenis de masă pentru membrii grupurilor de tineret din parohiile timişorene. Manifestarea sportivă va începe la orele 10.00 în sala de sport a Şcolii din Dumbrăviţa.
Ordinea celebrărilor liturgice în Catedrala Romano-Catolică „Sf. Gheorghe” (Domul)
cu ocazia Solemnităţii Tuturor Sfinţilor şi a Zilei Morţilor – 2011,
inclusiv programul specific acestei perioade
Luni, 31 octombrie 2011 la orele 17.30 în Catedrala Romano-Catolică din Timişoara, Excelenţa Sa Martin Roos, episcop de Timişoara va celebra Vespera Solemnităţii Tuturor Sfinţilor în prezenţa membrilor Capitlului Catedral.
Marţi 1 noiembrie 2011, Biserica Romano-Catolică celebrează Solemnitatea Tuturor Sfinţilor. În această zi – sărbătoare de poruncă – în Catedrala Romano-Catolică din Piaţa Unirii sfintele liturghii se celebrează după programul duminical: ora 9.00 limba maghiară; ora 10.00 limba germană; ora 11.30 limba română; ora 18.00 limba română. În după-amiaza aceleaşi zile, în cimitirele comunităţilor catolice se oficiază deja ceremonii şi slujbe specifice de pomenire a celor răposaţi.
Miercuri, 2 noiembrie 2011, se celebrează ZIUA TUTUROR MORŢILOR. Această zi este o zi de reculegere şi rugăciune dedicată tuturor celor răposaţi. În Catedrala din Piaţa Unirii la orele 8.00 Excelenţa Sa Martin Roos, episcop de Timişoara va celebra un requiem la intenţia celor decedaţi, după care se vor rosti rugăciuni în cripta Catedralei deschisă în această zi pentru vizitatori.
Joi, 3 noiembrie 2011, în Catedrala Episcopală din Timişoara, dimineaţa la orele 7.15, în prezenţa Capitlului Catedral se va celebra un requiem la intenţia episcopilor diecezani răposaţi. Celebrantul principal va fi Excelenţa Sa Martin Roos, episcop de Timişoara.
Vineri, 4 noiembrie 2011, la orele 7.15, în Catedrală se celebrează o liturghie la intenţia răposaţilor episcopi Sebastian Kräuter şi Dr. Augustin Pacha. Celebrantul principal va fi Excelenţa Sa Martin Roos, episcop de Timişoara.
Sâmbătă, 5 noiembrie 2011, la orele 7.15, în Catedrală se celebrează o liturghie la intenţia membrilor Capitlului Catedral decedaţi. Celebrantul principal va fi Excelenţa Sa Martin Roos, episcop de Timişoara.
Timişoara, la 24 octombrie 2011
Birou de presă al Episcopiei Romano Catolice de Timişoara
(Sipos Eniko, referent de presă al Episcopiei)
Tel. 0256/221115, e-mail: presa@episcopiarctm.ro
