Primirea migranţilor şi respingerea rasismului
26.10.2011, Vatican (Catholica) - Consiliul Pontifical pentru Pastoraţia Migranţilor şi Itineranţilor a ţinut o conferinţă presă în dimineaţa zilei de marţi, 25 octombrie 2011, în Biroul de Presă al Vaticanului, pentru a prezenta Mesajul Papei Benedict al XVI-lea pentru Ziua Mondială a Migranţilor şi Refugiaţilor din 2012. Ziua va fi celebrată în 15 ianuarie 2012 cu tema „Migraţiile şi noua evanghelizare”. Au participat la conferinţa de presă Arhiepiscopul Antonio Maria Veglio, Episcopul Joseph Kalathiparambil şi pr. Gabriele Ferdinando Bentoglio C.S., preşedintele respectiv secretarul şi subsecretarul Consiliului Pontifical pentru Pastoraţia Migranţilor şi Itineranţilor.
Arhiepiscopul Veglio a explicat că Mesajul Sfântului Părinte este împărţit în trei părţi, vorbind despre migranţii muncitori, refugiaţi şi studenţi internaţionali. Noua evanghelizare se adresează tuturor acestor grupuri, a spus el, într-un context social în care „amestecul de naţionalităţi şi religii creşte exponenţial… În faţa acestei provocări, Biserica se vede obligată să îşi reconsidere metodele, formele de expresie şi limbaj, pentru a-şi reînnoi eforturile misionare. O ‘nouă’ evanghelizare, aşadar, nu afectează conţinuturile şi valoarea mandatului misionar, transmis de Sfânta Scriptură, Tradiţie şi Magisteriu”.
Migraţia oferă oportunitatea de a vorbi despre Evanghelie unor oameni din alte regiuni ale lumii care nu l-au întâlnit încă pe Cristos. În acelaşi timp, mulţi creştini migrează în ţări în care religia lor este minoritară, sau a fost redusă la un simplu fenomen cultural. În ambele cazuri, laicii pot vesti Evanghelia prin cuvânt şi exemplu, susţinuţi printr-o asistenţă pastorală adecvată. „Noua evanghelizare în lumea migranţilor trebuie, într-adevăr, să îi implice pe laici şi să se bazeze pe dialogul la toate nivelele”, a spus Arhiepiscopul Veglio. El şi-a mai exprimat dorinţa de a se face ecoul cuvintelor Sfântului Părinte în a mulţumi tuturor celor care „îşi dedică timpul, energia şi resursele pentru pastoraţia migranţilor, adesea în tăcere şi uneori chiar şi cu riscul vieţilor lor”.
Episcopul Kalathiparambil a arătat că, potrivit statisticilor Înaltului Comisariat ONU pentru Refugiaţi, 80% dintre refugiaţii lumii sunt găzduiţi în prezent în ţări în curs de dezvoltare. În acelaşi timp, în multe naţiuni industrializate există sentimente crescânde de ostilitate faţă de astfel de persoane. Creştinii, însă, sunt chemaţi să vadă în cei care caută azil şi în refugiaţi „chipul lui Cristos, care ne face fraţi şi surori”. „Buna primire poate fi definită ca un semn care caracterizează Biserica. Este caracteristica fundamentală a grijii pastorale pentru migranţi şi refugiaţi, şi se împotriveşte oricăror sentimente şi expresii de xenofobie şi rasism”.
Pr. Gabriele Bentoglio şi-a concentrat remarcile asupra problemei studenţilor internaţionali, al căror număr se aşteaptă să ajungă la şapte milioane în anul 2025. De aceea, a spus el, „există o urgentă şi crescândă nevoie ca locurile de educare şi formare, în special universităţile, să facă legătura vitală strategică între ‘setea profundă de adevăr şi dorinţa de a-l întâlni pe Dumnezeu'”. În acelaşi timp, într-o lume globalizată, „educaţia trebuie să fie extinsă la a acoperi formarea integrală a persoanei, şi transmiterea de valori precum: simţul individual şi colectiv al responsabilităţii, munca etică şi solidaritatea cu întreaga familie umană dincolo de identitatea naţională”.
În final, pr. Bentoglio a anunţat că Consiliul Pontifical se află în procesul de organizare a unui congres mondial despre asistenţa pastorală a studenţilor internaţionali. Congresul, care se va desfăşura în Roma din 30 noiembrie până în 3 decembrie, pe tema „Studenţii internaţionali şi întâlnirea dintre culturi”, va reuni 123 de delegaţi din întreaga lume, precum şi reprezentanţi ai instituţiilor religioase, ai asociaţiilor de laici şi ai organizaţiilor regionale şi internaţionale.
