Primatul anglican: nu suntem străini unii de alţii

28.10.2011, Assisi (Catholica) - „Este o mare onoare să fiu cu voi pentru a celebra aniversarea primei Zile de rugăciune pentru pace care s-a ţinut în acest loc sub conducerea Fericitului Papă Ioan Paul al II-lea. Răposatul Pontif credea cu fermitate că grija fiinţelor umane faţă de dreptatea şi stabilitatea epocii noastre cere o mărturie comună din partea persoanelor religioase, excluzând orice compromis cu privire la propriile convingeri şi tradiţii particulare. Anii trecuţi de la acea primă întâlnire au confirmat această convingere în modul cel mai hotărât posibil.” Astfel şi-a început discursul Arhiepiscopul Douglas Williams de Canterbury, Primatul Bisericii Anglicane, rostit astăzi la Assisi, la Ziua de Reflecţie, Dialog şi Rugăciune pentru Pacea şi Dreptatea în lume.

Suntem aici „pentru a ne ridica glasul din adâncul tradiţiilor noastre”,a spus prelatul anglican, „în aşa fel încât familia umană să poată fi mai deplin conştientă de câtă înţelepciune trebuie luată în lupta împotriva nebuniei unei lumi încă obsedate de frică şi suspiciuni, încă îndrăgostită de ideea unei securităţi bazate pe o ostilitate defensivă, şi încă în măsură să tolereze sau să ignore pierderile enorme de vieţi printre cei mai săraci din cauza războaielor şi bolilor”. A explicat apoi că „o pace durabilă începe acolo unde noi îl vedem pe aproapele nostru ca pe un altul noi înşine – aşadar începem să înţelegem de ce şi cum trebuie să-l iubim pe aproapele ca pe noi înşine. Pentru creştini inima a toate acestea este convingerea că în Isus din Nazaret însuşi Dumnezeu se identifică cu natura uman, deci cu fiecare persoană umană.”

„Fiecare chip, acum, apare în manieră diferită datorită faptului că Dumnezeu a luat un chip omenesc. În aproapele nostru recunoaştem nu numai pe cineva care are în sine asemănarea lui Isus Cristos în virtutea noii creaţii. Şi dacă aşa este, nu mai putem, în ultimă analiză, să fim străini. Ceea ce interesează viaţa oricărei persoane sau comunităţi, interesează viaţa tuturor. Toţi oamenii religioşi au în comun convingerea că noi, în ultimă analiză, nu suntem străini unii faţă de alţii. Şi dacă nu suntem străini, trebuie mai devreme sau mai târziu să găsim modul de a concretiza această recunoaştere reciprocă în relaţii de prietenie adevărate şi durabile. Suntem aici astăzi pentru a declara voinţa noastră – sau mai degrabă determinarea noastră pasionată – de a convinge lumea noastră că fiinţele umane nu trebuie să fie străini şi că recunoaşterea este pe atât de posibilă pe cât este de necesară din cauza relaţiei noastre universale cu Dumnezeu.”