20 de ani de slujire ai Congregaţiei Don Orione în Oradea
02.11.2011, Oradea (Catholica) - Duminică, 30 octombrie, Centrul Don Orione a sărbătorit împlinirea a 20 de ani de activitate în Oradea. În anul 1991, au sosit în Oradea primii călugări ai Congregaţiei Don Orione, care s-au stabilit la marginea oraşului, în cartierul Ioşia, pentru a-i ajuta pe cei în nevoie să ducă o viaţă mai demnă şi mai frumoasă. De atunci, mii de oameni sărmani sau orădeni care au trecut printr-un moment dificil au fost ajutaţi de călugării italieni şi români care au locuit şi muncit la sediul Congregaţiei. Ziua de duminică a început cu Liturghiile oficiate de preoţii Mihai Fechetă şi Florian Gui în rit latin, de la ora 9, şi în rit oriental, de la ora 10.30, citim în relatarea de pe EGCO.ro, ce citează Crisana.ro.
Pornind de la Evanghelia zilei – pilda bogatului nemilostiv şi a săracului Lazăr – Mons. Florian Gui a îndemnat credincioşii să fie interesaţi de ceea ce se întâmplă în lume, de soarta altor oameni, şi să îi ajute pe cei aflaţi în nevoie, aceasta fiind definiţia omului creştin. El a arătat că un mic procent din populaţia Pământului deţine 90% din bogăţia lumii, lucru care nu este just şi nu este decât o dovadă că diavolul le ia minţile celor care aleargă după bogăţii şi nu îşi ajută semenii, că aceştia nu se pot opri niciodată. După Liturghie, sute de copii, dar şi părinţii lor, s-au adunat în sala de festivităţi a Centrului, unde au servit mâncarea oferită de Congregaţie. Copiii au fost apoi împărţiţi în echipe, care au plecat în căutarea „comorii”, pe baza unor indicii pe care trebuiau să le descopere. După găsirea comorii – un cocoş din minigrădina zoologică din curtea Centrului, „medaliat” cu imaginea Sfântului Don Orione -, au revenit cu toţii în sala de festivităţi, unde au dansat şi au participat la un concurs de cunoştinţe. Toate echipele au fost premiate, copiii primind dulciuri şi jucării. Zecile de părinţi prezenţi au putut vedea cum îşi petrec copiii lor sâmbetele şi duminicile la Centrul Don Orione şi s-au bucurat de o zi frumoasă în comunitatea formată în Oradea în jurul Congregaţiei „Micii Opere a Divinei Providenţe”.
În cele două decenii de la sosirea călugărilor Congregaţiei s-a înfiinţat o şcoală, care astăzi are toate ciclurile şcolare, de la grădiniţă la liceu, copiii fiind admişi indiferent de condiţia socială, de etnie sau de religie. Cei care au posibilităţi materiale plătesc o taxă ce acoperă cel mult o cincime din cheltuielile legate de procesul de învăţământ. Majoritatea cheltuielilor sunt suportate din donaţii ale unor binefăcători din ţări occidentale, în special din Italia, unii dintre aceştia fiind foşti beneficiari ai operei de caritate a Congregaţiei. Copiii sunt implicaţi în multe activităţi extraşcolare, în cercetăşie, oratoriu, sunt duşi în excursii şi tabere, pentru a învăţa să devină responsabili şi să trăiască frumos. „În ultimii ani se pare că şi comunitatea locală înţelege tot mai mult caracterul profund creştin şi umanitar al operei Congregaţiei în Oradea, tot mai mulţi orădeni implicându-se în activităţile sociale şi educative organizate la Centrul Don Orione”, a spus pr. Mihai Fechetă. Unele persoane fizice şi firme fac donaţii, după puterea lor, înţelegând că investesc astfel în comunitate, într-un mediu mai bun pentru toţi orădenii. Consiliul Local subvenţionează de un an cheltuielile legate de electricitate şi apă ale Liceului Don Orione, care, de altfel, sunt printre cele mai mici dintre şcolile orădene, deoarece elevii şi profesorii sunt îndemnaţi să economisească resursele, indiferent cine ar acoperi costurile.



