Africa poate învăţa lumea despre valorile autentice
20.11.2011, Cotonou (Catholica) - Astăzi la 4AM, Papa a sosit cu maşina pe aeroportul Cardinal Bernardin Gantin din Cotonou pentru ceremonia de plecare, la finalul călătoriei sale apostolice în Benin. La eveniment au participat reprezentanţi ai autorităţilor civile, Episcopii ţării şi numeroşi credincioşi. După discursul rostit de Thomas Yayi Boni, preşedintele Beninului, Sfântul Părinte a mulţumit autorităţilor, Episcopilor, voluntarilor şi tuturor locuitorilor din Benin „pentru primirea călduroasă şi entuziasmată”, precum şi pentru eforturile făcute pentru a se asigura succesul vizitei.
„Am dorit să mai vizitez odată Africa; este un continent pentru care am o afecţiune specială, fiind profund convins că este un pământ al speranţei”, a afirmat Papa Benedict al XVI-lea. „Aici se găsesc valorile autentice care pot da lecţii întregii lumi; ele trebuie să se răspândească şi să înflorească, cu ajutorul lui Dumnezeu şi prin hotărârea africanilor. Exortaţia apostolică post-sinodală ‘Africae Munus’ poate să vă asiste în acest sens, pentru că deschide orizonturi pastorale şi duce la iniţiative creative. O încredinţez credincioşilor Africii, să o studieze cu atenţie şi să o traducă în acţiuni concrete în viaţa de zi cu zi. Cardinalul Gantin, eminent fiu al Beninului, a cărui măreţie este recunoscută prin acest aeroport care îi poartă numele, a luat parte alături de mine în mai multe Sinoade. El şi-a adus o contribuţie vitală şi apreciată la aceste reuniuni. Fie ca el să vă însoţească în implementarea acestui document!”
„În timpul şederii mele am putut să mă întâlnesc cu diverse segmente ale societăţii acestei ţări şi cu mulţi membri ai Bisericii”, a adăugat Papa. „Aceste numeroase întâlniri, de naturi diferite, au dat mărturie despre posibilitatea coexistenţei armonioase – în aceeaşi naţiune – a Bisericii şi statului. Bună voinţa şi respectul reciproc nu doar ajută dialogul, ci sunt esenţiale pentru construirea unităţii între persoane, grupuri etnice şi oameni. Cuvântul ‘fraternitate’ este primul dintre cele trei cuvinte care se găsesc pe emblema voastră naţională. A trăi în unitate ca fraţi, respectându-ne diferenţele legitime, nu este o utopie. De ce nu ar arăta o ţară africană restului lumii calea spre trăirea unei fraternităţi autentice în dreptate, bazată pe măreţia familiei şi pe muncă? Fie ca africanii să poată să experimenteze reconcilierea în pace şi dreptate! Acestea sunt urări în rugăciune pe care vi le fac vouă, cu încredere şi speranţă, înainte să plec din Benin!” La final Sfântul Părinte a încredinţat întreg continentul mijlocirii Fecioarei Africii. Avionul papal a aterizat la 10PM la Roma, de unde Pontiful s-a întors în Vatican.
