Întâlnire decanală a preoţilor din Bucovina la Soloneţu Nou
23.11.2011, Iaşi (Catholica) - Luni, 21 noiembrie 2011, în parohia Soloneţu Nou din judeţul Suceava, a avut loc întâlnirea decanală a preoţilor din Bucovina. La această întâlnire au participat toţi preoţii din decanat, aflăm de pe Ercis.ro. După rugăciunea de început, pr. Iosif Păuleţ, decan de Bucovina, a prezentat ordinea de zi. Pentru început, pr. Marius-Stanislav Bucevski, vicedecan şi paroh al comunităţii din Soloneţu Nou, a citit din Evanghelia după Sfântul Ioan fragmentul cu Isus umblând pe apă. Făcând referire la această lectură, mai precis la scufundarea lui Petru în apă, Mons. Grigore Duma a expus două exemple în care a scos în evidenţă cât de importantă este credinţa în viaţa omului, când, după multe novene şi rugăciuni insistente, Dumnezeu a intervenit şi a rezolvat două cazuri teribile.
În al doilea moment, pr. Cristinel Gal a făcut o scurtă prezentare a Scrisorii Apostolice Porta Fidei a Sfântului Părinte Benedict al XVI-lea. Prin semnarea acestei scrisori, Sfântul Părinte a proclamat începerea din 11 octombrie 2012 a Anului Credinţei, care va dura până la 24 noiembrie 2013. Această dorinţă şi exigenţă pentru un An al Credinţei este motivată în special de o profundă criză de credinţă prin care trec multe persoane astăzi. Pr. decan Iosif Păuleţ a trecut în revistă, în faţa preoţilor participanţi, temele dezbătute la Consiliul Prezbiteral care s-a desfăşurat la Iaşi, la 16 noiembrie, cum ar fi: un nou An al Familiei, corelat cu Anul Credinţei anunţat de Sfântul Părinte; întâlnirea naţională a tineretului catolic de la Iaşi (25-29 iulie 2012); revizuirea calendarului romano-catolic, începând cu anul 2013; susţinerea activităţilor misionare prin procurarea de lumânări de la Centrul Misionar din Roman; analiza taxelor stolare.
S-a mai propus susţinerea orfelinatului de la Baraţi prin „adopţii la distanţă” sugerate credincioşilor care ar avea posibilitatea şi bunăvoinţa; trimiterea la timp a colectelor speciale din timpul anului; o evidenţă cât mai clară şi exactă a catolicilor din toate parohiile Diecezei de Iaşi; o evidenţă periodică a frecvenţei catolicilor la Liturghia duminicală şi la Sacramente; trimiterea la centrul diecezan a „binatelor”, „dispenselor” şi a Liturghiilor celebrate după intenţia Episcopului etc. S-au discutat şi o serie de probleme cu care se confruntă unele comunităţi din Bucovina şi s-au oferit soluţii. Întâlnirea s-a încheiat cu recitarea, în biserică, a Orei Medii şi a rugăciunii Angelus, iar apoi, în casa parohială, părintele vicedecan sărbătorit, Marius-Stanislav Bucevski, a oferit preoţilor o agapă fraternă.



