Sfântul Părinte l-a primit pe premierul libanez
29.11.2011, Vatican (Catholica) - Biroul de presă al Sfântului Scaun a dat publicităţii ieri la amiază un comunicat în care informează că Papa Benedict l-a primit în audienţă pe Najib Mikati, premierul Libanului. Acesta s-a întâlnit apoi cu Cardinalul Tarcisio Bertone, secretar de stat, însoţit de Arhiepiscopul Dominique Mamberti, secretar pentru relaţiile cu statele.
„Discuţiile cordiale au slujit la sublinierea rolului pe care îl joacă Libanul în regiune şi în întreaga lume, precum şi a vocaţiei de a oferi un mesaj de libertate şi convieţuire respectuoasă între diferitele comunităţi creştine şi musulmane ce trăiesc aici. Cele două părţi şi-au exprimat speranţa pentru o mai mare stabilitate politică şi pentru o colaborare şi un dialog rodnic între liderii societăţii, pentru a se răspunde provocărilor cu care se confruntă ţara, atât intern cât şi internaţional.”
„Atenţia s-a îndreptat şi asupra Orientului Mijlociu, cu referinţă la situaţia delicată a Siriei. Pe această temă s-a amintit de nevoia vitală ca toate părţile să se angajeze în direcţia convieţuirii paşnice, fondată pe dreptate, reconciliere şi respect pentru demnitatea fiinţei umane şi pentru drepturile ei inalienabile. În fine, s-a vorbit şi despre contribuţia fundamentală ce poate fi adusă în acest domeniu de creştini, care sunt chemaţi să fie constructori ai armoniei şi păcii, şi a căror prezenţă este esenţială pentru binele regiunii.”
