Vizita pastorală a PS Mihai în parohia Teiuş
30.11.2011, Blaj (Catholica) - Duminica, 27 noiembrie 2011, credincioşii din parohia Teiuş au avut bucuria de a-l avea în mijlocul lor pe Preasfinţia Sa Mihai Frăţilă, Episcop auxiliar şi Vicar al Bucureştilor. Prezenţa Preasfinţiei Sale la Teiuş a prilejuit atât prăznuirea hramului bisericii-monument istoric, Intrarea în Biserică a Maicii Domnului, cât şi hirotonirea unui diacon şi administrarea în mod solemn a Primei Sfinte Împărtăşanie unui grup de 16 copii din parohie, pregătiţi de profesorul de religie teolog Tudor Paul Turcu, aflăm de pe BRU.ro.
După obiceiul locului, ierarhul a fost întâmpinat de un sobor de preoţi, la intrarea în biserica parohială. Oficierea Sfintei Liturghii a început la ora 9,30. Din încredinţarea Preafericirii Sale Lucian, Preasfinţitul Mihai a hirotesit ipodiacon şi apoi hirotonit diacon pe teologul Adrian Vestemian. La Sfânta Liturghie arhierească au participat alături de PS Mihai şi pr. paroh Paul Turcu, vicar administrativ şi protopop de Aiud, preoţii din întreg Protopopiatul Aiud, precum şi alţi protopopi şi consilieri mitropolitani. Răspunsurile au fost date de corul studenţilor teologi ai Facultăţii de Teologie din Blaj, dirijaţi de prof. Petru Tutelea.
În cuvântul său de învăţătură, Preasfinţia Sa a subliniat importanţa trăirii creştine prin prezenţa lui Dumnezeu în sufletul fiecărui credincios. În continuare, pr. paroh şi vicar mitropolitan Paul Turcu a mulţumit Preasfinţiei Sale Mihai dar şi oficialităţilor prezente şi credincioşilor parohiei, adunaţi în număr foarte mare la această sărbătoare. La sfârşitul Sfintei Liturghii, toţi credincioşii au fost invitaţi la o agapă fraternă, organizată de paroh împreună cu Reuniunea Mariană şi comitetul parohial.



