LC: Africa, de la 2 la 140 de milioane de catolici
01.12.2011, Roma (Catholica) - Într-un singur secol (din 1900 până în 2000), populaţia catolică a Africii a crescut de la 2 milioane la 140 de milioane. O creştere atât de enormă reprezintă o bogăţie inestimabilă pentru Biserică, dar în acelaşi timp şi numeroase provocări pastorale. Cu gândul la aceste provocări a efectuat Papa Benedict al XVI-lea vizita sa în Africa între 18 şi 20 noiembrie 2011, ocazie cu care a lansat Exortaţia apostolică ce cuprinde concluziile Adunării Speciale pentru Africa a Sinodului Episcopilor din 2009.
Programul de televiziune „Where God Weeps” (Unde Dumnezeu plânge), al Reţelei Catolice de Radio şi Televiziune în cooperare cu Kirche In Not, a căutat să ofere o perspectivă asupra provocărilor şi promisiunilor Bisericii din Africa. Mark Riedemann a stat de vorbă cu fostul superior general al Misionarilor din Africa, pr. Gerard Chabanon. Preotul francez a fost misionar în Tanzania până în 1996. Între 2004 şi 2010 a fost superior general al Misionarilor pentru Africa şi vice-cancelar al Institutului Pontifical pentru Studii Arabice şi Islamice din Roma. Transcrierea emisiunii ca interviu a fost oferită de agenţia Zenit, traducerea apărând în numărul pe luna noiembrie al revistei electronice Lumea Catholica. Preluăm o parte din interviu.
– Catolicismul african a cunoscut o explozie din punct de vedere numeric. Cum aţi explica această creştere?
– Există diverşi factori care au fost foarte importanţi în dezvoltarea catolicismului. Un exemplu este educaţia. Primii misionari au fost atenţi să înfiinţeze cât mai rapid şcoli, iar prin ele i-au învăţat pe copii despre credinţa catolică. O altă atenţie a fost acordată dezvoltării sociale: prin proiecte de sănătate, de educaţie, de dezvoltare a agriculturii şi atâtea altele, ce i-au ajutat pe africani. Africanii au văzut că nu este vorba despre o altă cucerire colonială. Într-o vreme se spunea: „Misionarii au venit şi ne-au dat Biblia, după care ne-au luat pământurile”. Nu mai este cazul. În majoritatea ţărilor din Africa misionarii se preocupă de bunăstarea populaţiei locale, nu doar spirituală. Iar oamenii au văzut aceasta.
– Au văzut că se doreşte binele personal al individului, nu?
– Da, corect. Cred că aceşti factori au ajutat la răspândirea catolicismului în Africa.
– Răspândirea credinţei catolice în Africa este extraordinară. Am putea spune că este una dintre cele mai mari reuşite ale misionarilor?
– Este adevărat. Poate că nu este foarte cunoscut acest fapt dar este complet adevărat: în aproximativ 150 de ani a existat o creştere foarte importantă, şi pentru aceasta trebuie să le mulţumim misionarilor şi cateheţilor.
– Până în anul 2050, trei dintre naţiunile Africii se vor număra între primele zece ţări catolice ca număr de populaţie din lumea întreagă: este vorba de Congo, Uganda şi Nigeria. A fost Biserica Catolică suficient de atentă la potenţialul de creştere al Africii?
– Africa este foarte recunoscătoare Papei Ioan Paul al II-lea şi călătoriilor sale numeroase, deoarece a atras atenţia asupra Africii. A venit aici. A vizitat. A stat cu oamenii. A vorbit cu ei. A încercat să le vorbească pe limba lor. A fost foarte apreciat pentru aceasta şi cred că a oferit o imagine foarte bună despre africani, despre cum sunt ei parte a Bisericii Catolice în ansamblul ei, iar acest fapt e foarte important.
– Întrebarea care s-ar pune atunci este dacă restul Bisericii dă suficientă atenţie Africii?
– Aş spune că sunt unele probleme, datorită impresiei pe care o au europenii despre africanii care vin pe continentul lor. Apar astfel unele confruntări, neînţelegeri, iar unele partide politice ajung la soluţii dure împotriva imigranţilor din Africa. Aceasta dă o imagine falsă despre ce se întâmplă. Apoi nu putem uita de mass-media. Majoritatea presei vorbeşte despre Africa doar din perspectiva problemelor: SIDA, violenţe etnice, conflicte religioase, sărăcie şi altele, ceea ce creează o imagine foarte distorsionată despre Africa. Şi noi, misionarii de astăzi, avem responsabilitatea de a vorbi pozitiv despre Africa, despre ce se întâmplă aici şi despre solidaritatea care există, despre dorinţa puternică a africanilor de a se împotrivi tuturor relelor şi violenţei.
– Islamismul este o provocare pentru Biserica Catolică. Unul din trei africani se consideră musulman. Cum răspunde Biserica Catolică la această situaţie?
– Este o mare provocare. Islamismul creşte cu siguranţă, dar nu atât de mult cum sugerează uneori mass-media. Este sprijinit de ţări bogate din Orientul Mijlociu, precum Arabia Saudită sau Emiratele Arabe Unite, care ajută la dezvoltarea şi finanţarea proiectelor religioase. Din punctul nostru de vedere, ca misionari – cu ordinul născut în Algeria, ţară musulmană -, dialogul este foarte important şi trebuie dezvoltat, pentru a-i ajuta pe musulmani şi pe creştini să convieţuiască în pace. Am văzut, de exemplu în Dar Es Salaam, Tanzania, familii de trei sau patru membri, dintre care unul sau doi sunt musulmani, iar ceilalţi creştini, trăind în aceeaşi casă. Împart aceeaşi bucătărie, aceiaşi baie… trebuie dezvoltată această trăire împreună în spirit de pace.
