Adventul reprezintă primăvara anului liturgic
05.12.2011, Bucureşti (Catholica) - În Cuvântul său pentru Adventul din acest an, publicat pe ARCB.ro la rubrica Pastoraţie – Cuvântul Păstorului, IPS Ioan Robu, Arhiepiscop şi Mitropolit romano-catolic de Bucureşti, aminteşte că odată cu prima duminică din Advent, Biserica Catolică de rit latin a intrat în noul an liturgic. „Şi ştim bine că anul liturgic are aceeaşi durată ca anul civil, dar nu începe odată cu acesta, ci mult mai degrabă, şi are un conţinut aparte, specific… Anul liturgic adaugă la anul civil o nouă dimensiune, şi anume pe aceea a istoriei care îi are în centru pe Dumnezeu şi pe om. Noi o numim pe aceasta istoria mântuirii. Anul liturgic, aşadar, este evocare şi actualizare a întregii istorii a mântuirii care s-a realizat deja până acum şi este în acelaşi timp promisiune şi anticipare a istoriei mântuirii care încă trebuie să se realizeze”.
„Fiecare timp sau ciclu liturgic face să fie retrăită câte o fază aparte din istoria mântuirii. Aceşti timpi, sau cicluri liturgice, sunt, am putea spune, anotimpurile anului liturgic; între aceste ‘anotimpuri’, Adventul reprezintă primăvara, anotimp al aşteptărilor şi al promisiunilor. Existenţa omului stă toată pusă pe aşteptare şi dorinţă. Aşteaptă cel care are foame şi sete, fie în sens spiritual, fie în sens material. Aşteptarea este o speranţă care doreşte să fie împlinită”. Arhiepiscopul de Bucureşti mai aminteşte faptul că „anul liturgic începe cu îndemnul din Evanghelie: Vegheaţi! Căci Domnul vine! ‘Vegheaţi, aşadar, căci nu ştiţi când va veni stăpânul casei; poate veni fie seara, fie la miezul nopţii, fie la cântatul cocoşului, fie dimineaţa. Nu cumva, venind pe neaşteptate, să vă găsească dormind. Iar ceea ce vă zic vouă, o spun tuturor: Vegheaţi!'”
Pornind de la un cuvânt din Evanghelia primei duminici din Advent: „iar portarului i-a poruncit să vegheze”, IPS Ioan spune că „fiecare dintre noi este portarul propriei vieţi, care se aseamănă cu o casă. În ea ne găsim, în ea îi primim pe alţii, în ea creştem, în ea ne rugăm, în ea păcătuim, în ea sperăm, în ea l-am întâlnit pe Dumnezeu, în ea ne contemplăm sfârşitul, care înseamnă şi ziua cea din urmă a venirii Domnului. Fiecare Advent vrea să ne adune sufleteşte în casa proprie a vieţii noastre pentru a pune ordine într-însa şi pentru a-l primi acolo cu dragoste reînnoită pe acela care a venit, vine şi va veni să ne mântuiască. În acest fel, vom putea spune şi noi împreună cu Profetul Isaia: ‘Tu mergi în întâmpinarea celor care săvârşesc cu bucurie faptele dreptăţii şi îşi aduc aminte de Tine mergând pe căile Tale'”.
