Adevărata imitare a lui Cristos este iubirea – martiriul secret

26.12.2011, Vatican (Catholica) - În sărbătoarea Sfântului Ştefan în ritul latin, Papa Benedict al XVI-lea a adresat un apel din inimă pentru oamenii ale căror ţări „sunt udate cu sânge nevinovat”. După rugăciunea Angelus din ziua de luni, 26 decembrie 2011, Sfântul Părinte a vorbit în particular despre violenţa izbucnită în ziua de Crăciun în Nigeria. Papa şi-a exprimat apropierea faţă de comunitatea creştină din această ţară şi faţă de toţi cei afectaţi de ceea ce el a numit „un act fără sens”. El şi-a întărit de asemenea apelul pentru pace, respect, reconciliere şi iubire, adăugând că violenţa este o cale care conduce doar la durere, distrugere şi moarte. Vă oferim alocuţiunea Papei Benedict al XVI-lea după traducerea realizată de Radio Vatican.

Iubiţi fraţi şi surori,

A doua zi după Liturghia solemnă a sărbătorii Naşterii Domnului, astăzi celebrăm sărbătoarea Sfântului Ştefan, diacon şi cel dintâi martir al Bisericii. Istoricul Eusebiu din Cezareea îl defineşte „martirul desăvârşit” (Die Kirchengheschichte V,2,5: GCS II, Leipzig 1903, 430), deoarece este scris în Faptele Apostolilor: „Ştefan, care era plin de harul şi puterea lui Dumnezeu, făcea minuni şi semne mari în popor” (6,8). Sfântul Grigore de Nisa comentează: „Era un om cinstit şi plin de Duhul Sfânt: cu bunătatea sufletului îşi îndeplinea sarcina de a-i hrăni pe săraci şi cu libertatea cuvântului şi puterea Duhului Sfânt închidea gura duşmanilor adevărului” (Sermo in Sanctum Stephanum II: GNO X,1 Leiden, 1990, 98). Om al rugăciunii şi al predicării Evangheliei, Ştefan, al cărui nume înseamnă „coroană”, a primit de la Dumnezeu darul martiriului. Într-adevăr, el era „plin de Duhul Sfânt şi a văzut slava lui Dumnezeu” (Fapte 7,55). Şi în timp ce era ucis cu pietre, se ruga astfel: „Doamne Isuse, primeşte sufletul meu” (Fapte 7,59) Apoi, căzut în genunchi, implora iertarea acuzatorilor: „Doamne, nu le socoti lor păcatul acesta” (Fapte 7,60). De aceea, Biserica orientală cântă în imnurile sale: „Ca trepte şi scări la cerească suire, zvârliturile de pietre s-au făcut pentru tine… şi te-ai apropiat bucuros de adunarea îngerilor în sărbătoare” (Minei pe August).

După generaţia apostolilor, martirii capătă un loc de prim plan în consideraţia comunităţii creştine. În timpurile de mare persecuţie, elogiul lor întăreşte drumul dificil al credincioşilor şi îl încurajează pe cel care este în căutarea adevărului să se convertească la Domnul. De aceea, Biserica, din dispoziţie divină, venerează relicvele martirilor şi îi cinsteşte cu supranume precum „maeştri de viaţă”, „martori vii”, „coloane însufleţite”, „mesageri tăcuţi” (Grigore de Nazianz, Oratio 43,5: PG 36, 500 C). Iubiţi prieteni, adevărata imitare a lui Cristos este iubirea pe care unii scriitori creştini au definit-o drept „martiriul secret”. În această privinţă, Clement al Alexandriei scrie: „Cei care pun în practică poruncile Domnului îi dau mărturie în orice faptă, deoarece fac ceea ce El vrea şi invocă cu încredere numele Domnului” (Stromatum IV, 7,43,4: SC 463, Paris 2001, 130).

La fel ca în antichitate, şi astăzi aderarea sinceră la Evanghelie poate cere sacrificiul vieţii, şi mulţi creştini, în diferite părţi ale lumii, sunt expuşi persecuţiei şi chiar martiriului. Domnul ne aminteşte însă: „cine va rămâne statornic până la sfârşit va fi mântuit” (Matei 10,22). Mariei Preasfinte, Regina Martirilor, îi adresăm rugăciunea noastră fierbinte pentru a păstra întreagă voinţa de bine, mai ales faţă de cei care ni se împotrivesc. În special încredinţăm astăzi milostivirii divine diaconii Bisericii, pentru ca, luminaţi de exemplul Sfântului Ştefan, să colaboreze, potrivit misiunii lor proprii, la efortul de evanghelizare (cf. Exortaţia apostolică postsinodală Verbum Domini, 94).