Papa a vorbit despre importanţa rugăciunii în familie
29.12.2011, Vatican (Catholica) - După un sfârşit de săptămână plin de ceremonii de Crăciun, Papa Benedict al XVI-lea i-a primit miercuri, 28 decembrie 2011, pe credincioşii adunaţi în Aula Paul al VI-lea, în ultima sa audienţă generală din 2011. Continuând seria de cateheze despre rugăciune, Papa le-a spus celor prezenţi că familiile trebuie să fie şcoli de rugăciune: „Astăzi aş dori să vă invit să reflectăm asupra modului în care rugăciunea face parte din viaţa Sfintei Familii din Nazaret. Într-adevăr, casa din Nazaret este o şcoală de rugăciune, unde se învaţă să se asculte, să se mediteze, să se pătrundă semnificaţia profundă a manifestării Fiului lui Dumnezeu „. Sfântul Părinte a explicat că rugăciunea este esenţială pentru creştini, deoarece „prin rugăciune noi devenim capabili să ne apropiem de Dumnezeu cu intimitate şi profunzime”.
Pontiful a amintit cuvintele Papei Paul al VI-lea, din vizita sa la Nazaret din ianuarie 1964, când a spus că la şcoala Sfintei Familii noi „înţelegem de ce este necesară o disciplină spirituală pentru cel care vrea să urmeze învăţătura Evangheliei şi doreşte să devină ucenicul lui Cristos. În primul rând, ea ne învaţă tăcerea. O, dacă ar renaşte în noi stima faţă de tăcere, această condiţie admirabilă şi indispensabilă a spiritului, în noi care suntem asurziţi de atâta gălăgie, strigăte şi zgomote în viaţa atât de agitată şi tumultuoasă a timpului nostru! O, tăcere din Nazaret, învaţă-ne să fim fermi în gândurile bune, înclinaţi spre viaţa interioară, pregătiţi să auzim inspiraţiile secrete ale lui Dumnezeu şi îndemnurile adevăraţilor maeştri”.
Papa Benedict al XVI-lea a desprins câteva idei „despre rugăciunea, despre raportul cu Dumnezeu al Sfintei Familii din relatările evanghelice ale copilăriei lui Isus”. Din episodul prezentării lui Isus la Templu, Pontiful a arătat că „pelerinajul Sfintei Familii este pelerinajul credinţei, al oferirii darurilor, simbol al rugăciunii, şi al întâlnirii cu Domnul, pe care Maria şi Iosif deja îl văd în fiul Isus”. „Nimeni nu s-a dedicat contemplării lui Isus cu tot atâta asiduitate ca Maria. Privirea inimii sale se concentrează asupra Lui deja în momentul Bunei Vestiri, când îl zămisleşte prin lucrarea Duhului Sfânt; în lunile care au urmat îi simte prezenţa puţin câte puţin, până în ziua naşterii, când ochii ei pot să vadă cu duioşie maternă chipul fiului, în timp ce-l leagă în scutece şi îl pune în iesle… Ea trăieşte cu ochii asupra lui Cristos şi preţuieşte fiecare cuvânt al Lui”.
Sfântul Părinte a oferit şi exemplul lui Iosif, arătând: „Capacitatea Mariei de a trăi din privirea lui Dumnezeu este, ca să spunem aşa, contagioasă. Primul care a experimentat aceasta a fost Sf. Iosif… Evanghelia, aşa cum ştim, nu a păstrat nici un cuvânt al lui Iosif: prezenţa sa este una tăcută, dar fidelă, constantă, activă. Putem să ne imaginăm că şi el, asemenea soţiei sale şi în consonanţă intimă cu ea, a trăit anii copilăriei şi adolescenţei lui Isus gustând, ca să spunem aşa, prezenţa Sa în familia lor. Iosif a împlinit pe deplin rolul său patern, sub orice aspect. Cu siguranţă l-a educat pe Isus la rugăciune, împreună cu Maria… Iosif, conform tradiţiei ebraice, a condus rugăciunea familială fie în cotidianitatea sa – dimineaţa, seara, la mese – fie în principalele sărbători religioase. Astfel, în ritmul zilelor petrecute la Nazaret, între simpla casă şi atelierul lui Iosif, Isus a învăţat să alterneze rugăciunea şi munca şi să îi ofere lui Dumnezeu şi truda pentru a câştiga pâinea necesară pentru familie”.
Pornind apoi de la regăsirea lui Isus în Templu la 12 ani, Pontiful a afirmat: „De atunci, ne putem imagina, viaţa în Sfânta Familie a fost şi mai plină de rugăciune, pentru că din inima lui Isus copil – şi apoi adolescent şi tânăr – nu va mai înceta să se răspândească şi să se reflecteze în inimile lui Maria şi Iosif acest sens profund al relaţiei cu Dumnezeu Tatăl… Astfel Familia din Nazaret este primul model al Bisericii în care, în jurul prezenţei lui Isus şi graţie mijlocirii Sale, toţi trăiesc relaţia filială cu Dumnezeu Tatăl, care transformă şi relaţiile interpersonale, umane”. Papa a încheiat arătând că în familie, copiii, încă de la cea mai fragedă vârstă, trebuie să trăiască „într-o atmosferă marcată de prezenţa lui Dumnezeu. O educaţie autentic creştină nu poate face abstracţie de experienţa rugăciunii. Dacă nu se învaţă rugăciunea în familie, va fi greu după aceea să se reuşească umplerea acestui gol. Şi, de aceea, aş vrea să vă adresez vouă invitaţia de a redescoperi frumuseţea rugăciunii împreună ca familie la şcoala Sfintei Familii de la Nazaret. Şi astfel să deveniţi realmente o singură inimă şi un singur suflet, o adevărată familie”.
