Peste 2,5 milioane de persoane l-au întâlnit pe Papa în 2011
05.01.2012, Vatican (Catholica) - Prefectura Casei Pontificale, conform serviciul de ştiri al Vaticanului, a publicat un comunicat în care anunţă faptul că în decursul anului 2011 un număr de 2.553.800 de persoane au participat la diferitele întâlniri cu Papa Benedict al XVI-lea. Cei mai puţini sunt desigur cei întâlniţi în audienţe private: 101.800 de persoane.
Sunt apoi momentele publice, precum audienţele generale – 400.000 de persoane; celebrările liturgice – 846.000 de persoane; şi cei mai mulţi la antifonul marian (Angelus sau Regina Coeli, în funcţie de timpul liturgic) – 1.206.000 de persoane. Aceste statistici arată o creştere vizavi de ultimii trei ani. Nu sunt incluse în calcule persoanele pe care Sfântul Părinte le-a întâlnit în cadrul vizitelor făcute în Italia sau în alte ţări (au fost cinci călătorii în afara Italiei în 2011: Croaţia, San Marino, Spania, Germania şi Benin).
Prefectura Casei Pontificale a explicat faptul că cifrele sunt aproximative, fiind calculate în baza cererilor făcute pentru participarea la întâlnirile cu Papa, respectiv a biletelor distribuite, dar şi pe estimările din ochi făcute la evenimente precum rugăciunea Angelus sau celebrările din Piaţa San Pietro. Cei mai mulţi credincioşi au fost reuniţi de evenimentul din 1 mai 2011: beatificarea Papei Ioan Paul al II-lea.
