179 de state au relaţii diplomatice depline cu Sfântul Scaun
12.01.2012, Vatican (Catholica) - În prezent, 179 de state au relaţii diplomatice depline cu Sfântul Scaun, ţara care a stabilit cel mai recent astfel de relaţii fiind Malaiezia. Papa Benedict al XVI-lea a adresat luni, 9 ianuarie 2012, tradiţionalul său discurs către corpurile diplomatice acreditate la Sfântul Scaun, şi Biroul de Presă al Vaticanului a oferit un rezumat al activităţii diplomatice a Vaticanului din 2011. La cele 179 de state se adaugă Uniunea Europeană, Ordinul Militar Suveran de Malta şi Organizaţia pentru Eliberarea Palestinei. În ceea ce priveşte organizaţiile internaţionale, Sfântul Scaun este prezent la ONU în calitate de observator şi este membru în şapte organizaţii şi agenţii ONU, observator în alte opt şi membru sau observator în cinci organizaţii regionale.
Anul trecut, în ziua de 5 decembrie, la Geneva, Organizaţia Internaţională pentru Migraţii a aprobat statutul de membru al Sfântului Scaun. În ziua de 18 iunie, Papa Benedict al XVI-lea a numit un Nunţiu apostolic în Asociaţia Naţiunilor din Sud-Estul Asiei. În 29 aprilie, a fost semnat în Baku un acord între Sfântul Scaun şi Republica Azerbaidjan, acord care guvernează relaţiile juridice dintre Biserica Catolică şi acest stat. În 14 iunie, a fost semnat în Vatican un acord de bază între Sfântul Scaun şi Muntenegru, prin care au fost confirmate principii şi definite dispoziţii în probleme de interes comun. În fine, în 7 decembrie, a fost realizat în Maputo un acord între Sfântul Scaun şi Republica Mozambic. Acordul, primul de această natură semnat de o ţară din sudul Africii, consolidează relaţiile existente de prietenie şi colaborare între cele două părţi.