Week-end de informare/formare cu „Cercetaşii Români Uniţi”
17.01.2012, Oradea (Catholica) - În perioada 13-15 ianuarie 2012, responsabilii şi asistenţii de unităţi pedagogice – pui de lup, lupişori, cercetaşe şi cercetaşi – ai Asociaţiei „Cercetaşii Români Uniţi” au participat la prima lor ieşire de informare/formare în pedagogia cercetăşească. Locul ales a fost satul Damiş (comuna Bratca, judeţul Bihor), situat în muntele Pădurea Craiului, în inima munţilor, acolo unde „cercetaşul vede […] lucrarea lui Dumnezeu”, parcurge un drum, depune un efort şi se mobilizează pentru a trăi câteva zile de aventură, citim în relatarea de pe BRU.ro. Scopul acestei ieşiri a fost acela de a închega cât mai bine comunitatea şefilor, de a-i face conştienţi de munca de educatori creştini pe care ei o desfăşoară în vederea formării copiilor/tinerilor. Programul a constat în expunerea unor sesiuni caracteristice fiecărei unităţi; fiecare şef de unitate, un asistent al şefului de unitate lupişori şi totodată un drumeţ în serviciu au făcut o expunere a ceea ce reprezintă munca pe care o desfăşoară în unitatea pe care o coordonează.
Silviu Sana, şeful de grup şi totodată responsabil al unităţii de cercetaşi, a prezentat „Bazele fundamentale ale cercetăşiei”; Valeriu Domuţa, drumeţ în serviciu, a făcut o expunere cu privire la „Etapele de progresie la ramura drumeţi/călăuze (17-23 ani)”. Îndrumătorul spiritual al asociaţiei, pr. Iuliu-Vasile Muntean, a susţinut două sesiuni: „Marile bătălii ale omului între ‘a fi’ şi ‘a avea'” şi „Repere ale comunicării inter-personale”; Lucia Pantea, Akela la unitatea pui de lup, a prezentat „Generalităţi ale pedagogiei ramurii pui de lup/lupişori (7-12 ani)”, iar Adrian Crăciun, Akela la unitatea lupişori, a prezentat „Importanţa jocului în pedagogia lupişorilor (7-12 ani)”; Ioana Costa, asistent Akela pentru unitatea lupişori, a prezentat „Generalităţi în vederea pregătirii veghilor” şi totodată „Particularităţi ale fiecărui tip de veghe”. Ana-Maria Grad, şef unitate cercetaşe, a prezentat „Psihologia vârstelor: a treia copilărie – vârsta şcolară mică şi adolescenţa – vârsta şcolară mare”.
Între sesiunile de pedagogie cercetăşească s-au făcut diferite jocuri şi cântece care au animat grupul şi l-au ajutat să pună în practică cuprinsul sesiunilor care au fost expuse. În cadrul atelierului de noduri şi legături, Vlad Fusus, şef de patrulă, a prezentat tehnici de îmbinare şi legare a lemnelor. În program au mai fost incluse celebrarea Sfintei Liturghii, explorarea zonei şi ora drumeţului/călăuzei. Serile au fost animate de veghile celor două patrule, numite generic „Căţelul” şi „Capra Neagră”. Sfatul îndrumătorului spiritual a fost pus în practică, astfel încât participanţii au fost prezenţi şi implicaţi pe deplin în toate activităţile întâlnirii. Această ieşire a fost prima dintr-un ciclu de informare/formare a şefilor de unităţi.



