Viaţa sacerdotală cere sete de sfinţenie
21.01.2012, Vatican (Catholica) - Vineri dimineaţa, în Aula Clementină din Vatican, Sfântul Părinte a primit 70 de profesori şi de studenţi de la Seminarul diecezan din Roma „Almo Collegio Capranica”. Audienţa a fost ocazionată de celebrarea de astăzi, a patroanei Colegiului, Sfânta Agneza, asupra căreia Pontiful şi-a concentrat discursul pe care l-a susţinut. „Pentru Sf. Agneza, martiriul a însemnat generoasa şi libera acceptare de a-şi cheltui propria viaţă, tânără, în totalitate şi fără rezerve, pentru ca Evanghelia să fie vestită ca un adevăr şi o frumuseţe ce luminează existenţa. În martiriul Agnezei, primit cu curaj în Circul lui Domiţian, străluceşte pentru totdeauna frumuseţea de a aparţine lui Cristos fără ezitări, încredinţându-se Lui.”
Pontiful a continuat: „În martiriu, Agneza sigilează şi celălalt element decisiv al vieţii ei, fecioria pentru Cristos şi pentru Biserică. Darul total al martiriului este pregătit, într-adevăr, de alegerea conştientă, liberă şi matură, a fecioriei, mărturie a voinţei de a fi în întregime a lui Cristos. Dacă martiriul este un act eroic final, fecioria este rodul unei prietenii prelungite cu Isus, maturizate în ascultarea constantă a Cuvântului Său, în dialogul rugăciunii, în întâlnirea euharistică. Agneza, încă de tânără, a învăţat că a fi ucenic al Domnului înseamnă a-l iubi punând în joc întreaga existenţă. Această dublă calitate – fecioară şi martiră – spune reflecţiei noastre că un martor credibil al credinţei trebuie să fie o persoană care trăieşte pentru Cristos, cu Cristos şi în Cristos, transformând propria viaţă după cerinţele cele mai înalte ale gratuităţii.”
Pontiful a vorbit apoi despre preoţie, respectiv despre pregătirea pentru preoţie. „Şi formarea preotului cere integralitate, exhaustivitate, exerciţiu ascetic, constanţă şi fidelitate eroică, în toate aspectele care o constituie; la bază trebuie să fie o viaţă spirituală solidă, însufleţită de o relaţie intensă cu Dumnezeu la nivel personal şi comunitar, cu o grijă deosebită pentru celebrările liturgice şi participarea la Sacramente. Viaţa sacerdotală cere o dorinţă tot mai mare de sfinţenie, un sensus Ecclesiae clar şi o deschidere spre frăţietate fără excluderi şi parţialităţi. Din drumul de sfinţenie al preotului face parte şi alegerea lui de a-şi dezvolta, cu ajutorul lui Dumnezeu, propria inteligenţă şi propriul angajament, o adevărată şi solidă cultură personală, rod al unui studiu pasionat şi constant. Credinţa are o dimensiune raţională şi intelectuală, care este esenţială pentru ea. Pentru un seminarist şi pentru un tânăr preot care încă se mai luptă cu studiul academic, este vorba de a asimila acea sinteză dintre credinţă şi raţiune care este proprie Creştinismului.”
