Reînnoirea credinţei trebuie să fie o prioritate pentru Biserică
30.01.2012, Vatican (Catholica) - În dimineaţa zilei de vineri, 27 ianuarie 2012, în Vatican, Papa Benedict al XVI-lea a primit în audienţă participanţii la sesiunea plenară a Congregaţiei pentru Doctrina Credinţei, cărora le-a mulţumit pentru slujirea lor adusă Bisericii, în particular în vederea Anului Credinţei. „Aşa cum ştim”, le-a spus Sfântul Părinte, „în vaste zone ale pământului credinţa riscă să se stingă, asemenea unei flăcări fără combustibil. Suntem în faţa unei profunde crize de credinţă, a unei pierderi a simţului religios, care constituie una dintre cele mai mari provocări pentru Biserica de astăzi. Reînnoirea credinţei trebuie să fie aşadar o prioritate în angajarea întregii Bisericii în zilele noastre. Sper ca Anul Credinţei să poată contribui… la a-l face din nou prezent pe Dumnezeu în această lume şi a deschide oamenilor accesul la credinţă”.
Toate acestea, a explicat Papa, sunt strâns legate de problema unităţii creştinilor, şi a analizat apoi câteva probleme doctrinale legate de drumul ecumenic al Bisericii. „Astăzi putem constata nu puţine roade aduse de dialogurile ecumenice, dar trebuie să recunoaştem şi că riscul unui fals irenism şi al unui indiferentism, complet străin de intenţia Conciliului Vatican II, cere vigilenţa noastră. Acest indiferentism este provocat de opinia tot mai răspândită că adevărul nu ar fi accesibil omului şi că ar fi necesar aşadar să ne limităm să găsim reguli pentru o practică în măsură să îmbunătăţească lumea. Şi astfel credinţa ar fi înlocuită de un moralism, fără fundament profund. În schimb, centrul adevăratului ecumenism este credinţa, în care omul întâlneşte adevărul ce se revelează în Cuvântul lui Dumnezeu. Fără credinţă, toată mişcarea ecumenică ar fi redusă la o formă de ‘contract social’, la care trebuie aderat pentru un interes comun… Logica Conciliului Vatican II este complet diferită: căutarea sinceră a unităţii depline a tuturor creştinilor este un dinamism însufleţit de Cuvântul lui Dumnezeu”.
Pontiful a evidenţiat în continuare „problema crucială care se găseşte în toate dialogurile ecumenice… problema structurii revelaţiei – relaţia dintre Sfânta Scriptură, Tradiţia vie a Sfintei Biserici şi Ministerul succesorilor Apostolilor ca martor al adevăratei credinţe. Şi aici este implicită problematica ecleziologiei care face parte din această problemă: cum ajunge adevărul lui Dumnezeu la noi. Fundamental, între altele, este discernământul dintre Tradiţia cu majusculă şi tradiţii… Un pas important al acestui discernământ a fost făcut prin pregătirea şi prin aplicarea de măsuri pentru grupuri de credincioşi care provin din anglicanism, care doresc să intre în comuniunea deplină a Bisericii, în unitatea Tradiţiei divine comune şi esenţiale, păstrând propriile tradiţii spirituale, liturgice şi pastorale, care sunt conforme cu credinţa catolică. Există, într-adevăr, o bogăţie spirituală în diferitele confesiuni creştine, care este expresie a unicei credinţe şi dar care trebuie împărtăşit şi găsit împreună în Tradiţia Bisericii”.
Metodologia urmată în diferitele forme ale dialogului ecumenic trebuie de asemenea să reflecte prioritatea credinţei. „Trebuie înfruntate cu curaj şi problemele controversate, mereu în spirit de fraternitate şi respect reciproc. În afară de aceasta, este important să se ofere o interpretare corectă a acelei ‘ordini sau ierarhii a adevărurilor învăţăturii catolice’, prezentată în Decretul Unitatis redintegratio… Au mare relevanţă şi documentele de studiu produse de diferitele dialoguri ecumenice. Aceste texte nu pot să fie ignorate, deoarece constituie un rod important, deşi provizoriu, al reflecţiei comune formate de-a lungul anilor. Cu toate acestea, ele trebuie recunoscute în semnificaţia lor justă drept contribuţii oferite Autorităţii competente a Bisericii, care singură este chemată să le evalueze în mod definitiv”.
Papa Benedict al XVI-lea s-a referit şi la problemele morale: „În dialoguri nu putem ignora marile probleme morale cu privire la viaţa umană, la familie, la sexualitate, la bioetică, la libertate, la dreptate şi la pace. Va fi important să se vorbească despre aceste teme cu un singur glas, bazându-ne pe fundamentele conţinute în Scriptură şi în tradiţia vie a Bisericii. Această tradiţie ne ajută să descifrăm limbajul Creatorului în creaţia Sa. Apărând valorile fundamentale ale tradiţiei Bisericii, apărăm omul, apărăm creaţia”. În concluzie, Papa a reafirmat că unitatea este „un mijloc şi aproape un fundament pentru a vesti în mod tot mai credibil credinţa celor care încă nu îl cunosc pe Mântuitorul”.
