Seminar dedicat sindromului Down, organizat de Asociaţia Caritas Bucureşti
30.01.2012, Bucureşti (Catholica) - „Persoanele cu sindrom Down au mult de oferit: celor din jurul lor, familiei, comunităţii din care fac parte şi societăţii”, a afirmat PS Cornel Damian, Episcop auxiliar de Bucureşti, în cuvântul de deschidere al seminarului „Sindromul Down: opţiune pentru viaţă”, organizat vineri, 27 ianuarie, de către Asociaţia Caritas Bucureşti în parteneriat cu Asociaţia RENINCO România. Seminarul se încadrează într-o campanie mai largă, intitulată „Sindromul Down. Toate speranţele sus!”, iniţiată de Radio România.
La seminar au intervenit Eugen Ştefănescu – director al Asociaţiei Caritas Bucureşti, Ecaterina Vrăsmaş – preşedinte al Asociaţiei RENINCO România, mons. Dino Pistolato – director Caritas Veneţia, şi profesionişti din diferite domenii: prof. dr. Radu Vlădăreanu – şef al Clinicii de Obstetrică şi Ginecologie Elias, Ani Ardelean – preşedinte Asociaţia Sindrom Down Bucureşti, Pr. Roberto Polimeni – preşedinte Asociaţia Don Orione, Mădălina Turza – preşedinte Centrul European pentru Drepturile Copiilor cu Dizabilităţi. „Aşa cum se ştie”, a amintit PS Cornel Damian, „avortul este considerat de Biserică nu doar un păcat împotriva vieţii, dar şi o plagă şi un pericol pentru om şi societate. Tendinţele din ultimii ani, care au pătruns şi în societatea românească, de a recurge la ‘avort selectiv’, în căutarea copilului ‘perfect’, îngrijorează Biserica şi ar trebui să îngrijoreze orice om de bună credinţă şi societatea în ansamblul ei.”
„Invocarea unor argumente ca ‘dreptul de a alege’ al părinţilor/mamelor, ‘dreptul copilului la o viaţă deplină’, conduce în mod periculos la o atitudine narcisistă şi la o falsă apărare a drepturilor omului. Nu se poate vorbi de drepturi încălcând un drept primordial şi indelebil, şi anume dreptul la viaţă, care înseamnă ‘a fi prezent’, ‘a fi luat în considerare’, ‘a participa la făurirea viitorului propriu şi al societăţii’ cu propriile ‘abilităţi’. Tot la fel, nu se poate spune că se recurge la avortarea unui copil afectat de sindromul Down din iubire. Iubirea umană, adevărata iubire umană, este necondiţionată. Iubeşti pe cineva în ciuda a toate, orice ar fi, orice i s-ar putea întâmpla: dacă se îmbolnăveşte persoana iubită, o îngrijeşti; dacă întâmpină greutăţi, o ajuţi”, a mai spus Episcopul.
PS Cornel Damian şi-a exprimat totodată recunoştinţa faţă de „familiile care şi-au acceptat copiii, chiar dacă aveau sindromul Down, ca pe un dar al lui Dumnezeu, al vieţii, şi se dedică cu răbdare, iubire şi curaj creşterii lor”. De asemenea, i-a asigurat de apreciere şi sprijin pe specialiştii şi voluntarii implicaţi în ajutorarea persoanelor cu sindrom Down, în cadrul diverselor asociaţii sau programe sociale. „Deşi diferite, persoanele cu sindrom Down trebuie tratate cu respect, demnitate şi iubire, şi ajutate să-şi trăiască viaţa în mod deplin, după măsura lor, cu propriile lor abilităţi”, a afirmat în încheiere Episcopul auxiliar de Bucureşti. (Biroul de presă al Arhiepiscopiei de Bucureşti)