Călugăriţele „verzi” folosesc arta pentru a deschide porţile credinţei (I)

03.02.2012, Roma (Catholica) - Cu hainele lor călugăreşti verzi, cine e în Roma nu se poate să nu le sesizeze. Frecventează locuri de valoare istorică şi artistică din capitala Italiei, în special Catedrale, abaţii şi catacombe. Sunt Surorile Revelaţiei Divine, dedicate în principal catehezei, şi care îmbrăţişează vocaţia de a-l aduce pe om la credinţă prin frumuseţea artei. Agenţia Zenit a stat de vorbă cu Maica Rebecca Nazzaro, superioara Congregaţiei. Iată prima parte a interviului.

– Maică Rebecca, mai întâi spuneţi-le cititorilor noştri pe scurt despre istoria ordinului Dvs.

– Istoria noastră începe cu apariţia Fecioarei la Tre Fontane, la 21 aprilie 1947. Fecioara i-a apărut lui Bruno Cornacchiola, un anti-clerical protestant, care era acolo cu cei trei copii ai săi pentru a scrie un discurs împotriva Mariei, discurs ce urma să îl susţină a doua zi unui grup adventist. Deodată copiii au plecat şi Bruno i-a găsit îngenuncheaţi în faţa unei grote, unde şi el vedea un punct luminos care se apropia tot mai mult şi i-a atins ochii: era frumoasa Doamnă care, complet învelită într-o mantie verde, cu Cuvântul lui Dumnezeu în mână, i-a spus: „Tu mă persecuţi, dar acum trebuie să te opreşti. Întoarce-te în Sfânta Turmă. Eu sunt Fecioara Revelaţiei.” Astfel, carisma noastră s-a născut din acest extraordinar eveniment.

– Când a fost înfiinţat ordinul Dvs?

– Am primit aprobarea în 2001, dar proiectul Maicii Prisca, fondatoarea noastră, s-a născut mult mai rapid. Maica venea din Acţiunea Catolică, şi trăise deja mulţi ani alături de Cornacchiola, urmându-i catehezele, participând la întâlniri. Încetul cu încetul a simţit în inima ei dorinţa de a i se dedica total Domnului, precum şi chemarea de a fonda un ordin care să răspândească această istorie de iubire şi milostivire. Ea a ales totul, inclusiv să facă veşmintele noastre verzi, referinţă la mantia Fecioarei din timpul apariţiei. Dar Maica Prisca nu a ajuns să îşi vadă proiectul realizat, murind în 1998.

– Ce moştenire spirituală v-a lăsat?

– Evanghelizarea, fondată pe trei iubiri: pentru Euharistie, pentru Maria Neprihănita şi pentru Sfântul Părinte. Evident, activităţile noastre includ cateheză în parohii, diverse întâlniri şi generic a fi disponibile pentru nevoile Diecezelor. Cardinalul Ruini ne-a cerut să fim prezente în Bazilica San Giovanni in Laterano şi astfel a început istoria „Catehezei prin artă”.

– Care este elementul particular vouă? Cum s-a ajuns la această iniţiativă?

– Venite în contact cu frumuseţea Bazilicii San Giovanni in Laterano, pe care nu o cunoşteam foarte bine, am început să consultăm toate ghidurile disponibile, de la cele din comerţ la cele mai profunde ale unor experţi, şi am început să apreciem bogăţia Bazilicii la nivel istoric, religios şi arhitectural. Ne-am decis astfel să facem o cateheză – luând „Biblia pauperum” – pentru prietenii noştri, pentru rude şi cunoscuţi, parcurgând istoria mântuirii folosindu-ne de basoreliefurile de pe pereţii laterali ai Bazilicii. A fost emoţionant, până acolo încât cei ce au participat au cerut să repetăm experienţa.

– Şi apoi?

– Am început să repetăm experienţa în Bazilica laterană şi, încetul cu încetul, să ne gândim la un mic itinerar, totul la un nivel foarte simplu. În plus am fost încurajate de biroul pentru cateheză al vicariatului, care a auzit de aceste întâlniri şi a cerut să fie făcute cunoscute. Apoi în 2007 un prieten ne-a pus în legătură cu Cardinalul Comastri, care tocmai devenise arhipreotul Bazilicii San Pietro. El a dorit să răspundă dorinţei Pontifului ca Bazilica vaticană să nu devină un muzeu, ci o Bazilică vie. Auzind de lucrarea noastră, ne-a cerut să scriem un ghid al artei şi credinţei, pentru Bazilica San Pietro.

– Un scop frumos, precum şi o mare onoare!

– Cu adevărat! Am lucrat toată vara, iar în 8 septembrie 2007 i-am dat ghidul Cardinalului, care a făcut ultimele corecturi şi a fost atât de încântat încât ne-a cerut să conducem noi tururile prin Bazilică. Textul a fost tradus în zece limbi. Apoi de la Bazilica San Pietro am ajuns la Muzeele Vaticanului: a fost un vis, o dorinţă nesperată, devenită realitate. Gândiţi-vă la senzaţia pe care o simţim de fiecare dată când intrăm în Capela Sixtină pentru a face cateheză.