În toiul iernii vrajbei noastre se instalează şi iarna demografică
06.02.2012, Bucureşti (Catholica) - „Ocupaţi cu viscolul, zăpada şi gerul, riscăm să nici nu mai simţim iarna demografică pe care ne-o anunţă, iată, primele rezultate ale recensământului. Suntem 19 milioane, ca în 1966: e, de altfel, singurul punct de vedere din care putem spune că am anulat efectele ceauşismului.” Astfel îşi începe Adrian Papahagi un articol apărut vineri pe Contributors.ro sub titlul folosit mai sus. „Ne-am împuţinat, compromiţându-ne viitorul. Lipsiţi de speranţă, mulţi au plecat din ţară. Am rămas 19 milioane, dar probabil încă 2-3 milioane de compatrioţi, inclusiv mulţi copii, trăiesc în străinătate.”
„Recensământul e doar cronica unei sinucideri etnice anunţate. Sociologi precum Vasile Gheţău şi Marian Preda nu contenesc să ne anunţe cifrele viitorului, sau lipsei de viitor: în 2050 vom fi 16, în 2100 – 10 milioane. Din care, probabil, peste jumătate vor fi bătrâni. Dacă de mâine natalitatea ar creşte de la 1,3 la 2,1 copii/femeie, abia în 70 de ani am opri declinul demografic: un gând care îmi dă fiori. A venit momentul ca întreaga clasă politică românească să renunţe la populism, la măturat zăpada de pe străzi şi mizeria sub preş, şi să se gândească la viitorul acestei ţări. Aceasta înseamnă trei lucruri: a. politici umaniste, dar ferme, pro-viaţă şi pro-familie, în bun spirit creştinesc; b. politici de încurajare a tinerilor să rămână sau să revină în România; c. politici economice de reducere a decalajelor pentru a limita emigraţia sau chiar pentru a-i inversa tendinţa.”
„E evident că nu vom scăpa de deşertificarea demografică a României doar prin creşterea prosperităţii economice. Ştim bine că în ţările bogate ale Europei, natalitatea este mai mică decât în cele sărace ale Africii; în păturile pauperizate ale României, inclusiv în rândul minorităţii ţigăneşti, avem o natalitate mai mare decât în clasa medie şi relativ prosperă. Ca în alte cazuri, criza e morală: o scădere a dragostei pentru copii, plasarea carierei înaintea familiei, creşterea individualismului şi încercarea faustică de prelungire a unei vieţi egoiste, dedicată plăcerii şi având oroare de responsabilitate.”
