Aniversarea Constituţiei apostolice despre studierea şi folosirea limbii latine
07.02.2012, Roma (Catholica) - La 22 februarie 1962, Papa Ioan al XXIII-lea a semnat Constituţia apostolică Veterum Sapientia despre studierea şi folosirea limbii latine, în care dorea, între altele, crearea unui Academicum Latinitatis Institutum. Acesta din urmă va fi instituit apoi de Papa Paul al VI-lea prin Scrisoarea apostolică Studia Latinitatis, din 22 februarie 1964, încredinţând Societăţii Saleziene misiunea de „a-i promova prosperitatea”. După jumătate de secol, Pontificium Institutum Altioris Latinitatis doreşte să reparcurgă prin întâlnirea din 23 februarie 50 de ani de la Veterum Sapientia – istoria, cultura şi actualitatea, câteva elemente semnificative ale acestei istorii, pentru a răspunde la provocările de angajare culturală pe care le provoacă astăzi studiul limbilor clasice. Pr. Roberto Spataro, profesor la Facultatea de Litere Creştine şi Clasice din Universitatea Pontificală Saleziană îi aprofundează conţinuturile într-un interviu pentru Agenţia Zenit, apărut în traducere pe Ercis.ro.
– Prof. Spataro, de unde se naşte ideea acestei întâlniri şi ce obiective are?
– Întâlnirea se naşte din a 50-a aniversare a promulgării unui document solemn, Veterum Sapientia, din păcate repede uitată pe nedrept. Intenţionăm să recitim acel document şi să arătăm că este încă foarte actual propunând necesitatea ca în Biserică, mai ales printre preoţi, să fie cunoscute marile valori etice, spirituale, religioase pe care lumea antică le-a elaborat şi creştinismul le-a perfecţionat, construind astfel bazele civilizaţiei europene. Veterum Sapientia spune de fapt ceea ce învaţă Papa Benedict al XVI-lea: motivele care i-au inspirat pe autorii clasici antici şi pe umaniştii moderni, în afară de credinţa Părinţilor şi Învăţătorilor Bisericii care au scris şi au gândit în latină, sunt „prietene şi aliate pentru binele omului”.
– Mulţi susţin că latina este o „limbă moartă”. Care este opinia dumneavoastră în această privinţă?
– Aceasta este o expresie cu adevărat nefericită. Mă întreb cum se poate defini limba în care au scris Seneca, Sf. Augustin, Toma de Aquino şi generaţii de oameni de ştiinţă, de la Galvani, inventatorul electricităţii, la Gauss, „principele matematicienilor”. Cum se poate considera „moartă” o limbă care, dacă este studiată aşa cum este studiată astăzi de atâtea persoane, alimentează gânduri înalte şi nobile? Fără a uita că este limba supranaţională a Sfântului Scaun; că cercuri de umanişti o folosesc ca instrument de comunicare orală şi că liturgia în limba latină adună, în număr tot mai mare, credincioşi, în cea mai mare parte tineri.
– În schimb, în ultimele timpuri părea că limba latină se stinge: seminariştii nu o mai studiau şi nu era folosită în liturgie. Ce face Institutul dumneavoastră pentru această situaţie?
– În ultimii ani, în cadrul Bisericii Catolice s-au înregistrat semnale timide de reluare pentru interesul şi studiul limbii latine. Între acestea: naşterea de comunităţi călugăreşti şi mişcări laicale care au înţeles bine că Tradiţiei, vieţii însăşi a Bisericii îi aparţine un patrimoniu foarte preţios de expresii liturgice, canonice, magisteriale, teologice, al căror conţinut este comprehensibil numai în forma sa lingvistică, adică latina. De aceea, Institutul nostru doreşte să formeze tot mai mulţi ecleziastici şi laici în măsură să aprecieze şi să actualizeze acest patrimoniu, în aşa fel încât fiecare Biserică se poată avea persoane care iubesc adevărul şi frumosul armonios conjugate în această limbă.
– În multe părţi ale lumii se pare că renaşte un mare interes pentru limba latină. Este adevărat?
– Este adevărat! În urmă cu câtva timp, un ilustru profesor universitar german mi-a spus că în Germania sunt peste 800.000 de studenţi din şcolile superioare şi din institutele universitare care se ocupă de limba latină. De exemplu, în Institutul nostru primim studenţi din China, trimişi de universităţile lor, pentru că simt nevoia de a cunoaşte civilizaţia europeană şi rădăcinile sale culturale exprimate în limba latină.
– Care sunt motivele acestui interes reînnoit?
– Vorbind cu profesori şi studenţi care provin din toată lumea, mi-am format această convingere: se simte nevoia de a studia latina pentru a avea acces la o lume, o res publica litterarum, de nivel spiritual foarte înalt. Criza economică şi financiară actuală nu este mai gravă decât cea etică şi antropologică. Tinerii care în atâtea părţi ale lumii studiază operele scrise în latină, de la Cicero la Ciprian, la Erasmus de Rotterdam, sunt sătui şi dezamăgiţi de „învăţătorii răi” din perioada contemporană şi vor să îşi însuşească din nou o gândire curată, adevărată. Studiul limbii latine permite redobândirea acestei „nevinovăţii spirituale”.
– Şi în şcolile medii italiene există o întoarcere la studiul limbii latine…
– Latina este o limbă foarte plăcută de învăţat, cu o condiţie: să se abandoneze metoda care apasă bolnăvicios în şcoli, impusă de filologismul german începând din secolul al XIX-lea. În schimb, dacă este predată cu metodele marilor umanişti – de exemplu cea practicată timp de secole în şcolile iezuiţilor, adică „metoda-natură” învăţată în 150 de ore – un student, fără trude excesive şi mai ales fără plictiseală, este în măsură să citească deja clasicii. Este nevoie de o nouă generaţie de profesori care să cunoască această metodă şi să o adopte cu entuziasm, pentru că face minuni!
– Există exemple ale succesului acestei metode?
– Desigur! Un exemplu este Academia Vivarium Novum, o instituţie cu care Facultatea noastră colaborează de mult timp şi care acţionează la Roma. Tineri care provin din toată lumea stau acolo, un an sau doi, pentru a studia latina şi greaca. Vin fără a cunoaşte un cuvânt din limba lui Cezar şi a lui Platon şi după câteva luni sunt în stare să vorbească fluent în latină, dobândind, la sfârşitul parcursului, o adevărată cunoaştere a civilizaţiei umaniste, adică a valorilor autentice ale omului care vin din Veterum Sapientia.
