Biblia citită cu ochii lui Augustin (I)
08.02.2012, Roma (Catholica) - A simţit vocaţia augustiniană când încă era tânăr licean la Malta. Când a venit războiul a trebuit să presteze serviciu militar în artileria antiaeriană, însă acest lucru nu l-a împiedicat să încoroneze acel vis şi să cultive pasiunea sa faţă de studiul Sfintei Scripturi, în care astăzi este unul dintre specialiştii indiscutabili. Împreună cu priorul general de atunci, Agostino Trapc, în anul 1969 a întemeiat Institutul Patristic „Augustinianum”, al cărui prim preşedinte a fost el, lucrând şi drept consultant al Congregaţiei pentru Doctrina Credinţei în anii în care era prefect Cardinalul Joseph Ratzinger. Este părintele Prosper Grech, călugăr din ordinul sfântului Augustin, care va fi creat Cardinal la Consistoriul din 18 februarie. În ajunul hirotonirii episcopale – care îi va fi conferită miercuri 8 februarie în co-Catedrala „Sfântul Ioan” în Malta – părintele Grech, în interviu acordat lui Nicola Gori pentru L’Osservatore Romano, reparcurge etapele vieţii sale şi ale carierei sale de academician şi de studios. Redăm materialul de pe Ercis.ro, astăzi prima parte.
– Cum s-a născut vocaţia dumneavoastră augustiniană?
– Încă de copil simţeam ceva: probabil o chemare, nu bine definită, la chemarea călugărească. Apoi am mers la şcoală şi am obţinut licenţa liceală. Când a venit războiul, împreună cu mama mea a trebuit să mergem la tatăl meu la Alexandria în Egipt, unde avea serviciul. Dar au început bombardamentele grele asupra Maltei şi nu am putut să plecăm. Atunci m-am înscris la facultatea de medicină de la Universitatea din Malta, însă experienţă a durat numai puţine luni. Îmi amintesc că la universitate eram jumătate studenţi şi jumătate soldaţi. Eu eram în artileria antiaeriană şi mergeam la cursuri în ţinută de soldat. Desigur, războiul te face să te gândeşte la multe lucruri: astfel am reflectat asupra vocaţiei mele, pe care deja o simţeam de mic copil. Vărul meu era augustinian. I-am deschis inima mea. Şi astfel el a vorbit cu provincialul.
În anul 1943 am fost primit în ordin. Atunci a început viaţa mea augustiniană şi trebuie să spun că nu mi-a părut rău niciodată că am îmbrăţişat-o. Am făcut deci noviciatul şi cei doi ani de filozofie la Rabat în Malta, în timp ce pentru teologie, în anul 1946, am fost trimis de provincial la Roma. Am frecventat cei patru ani la Colegiul internaţional „Sfânta Monica” şi anul suplimentar la Universitatea Pontificală Gregoriană pentru licenţă. În sfârşit, după teza mea, m-am înscris la Institutul Pontifical Biblic, unde am obţinut licenţa şi doctoratul.
– Cum s-a născut ideea de a întemeia Institutul Patristic „Augustinianum”?
La sfârşitul anilor Şaizeci, la Colegiul internaţional „Sfânta Monica” era augustinianul Antonio Casamassa. Era un mare patrolog şi un vestit profesor. În acel timp eu eram la Institutul Pontifical Biblic. Vorbind cu părintele Agostino Trapc, care era pe atunci asistent al priorului general al ordinului, l-am întrebat dacă nu era cazul să se deschidă un institut patristic, după stilul institutului biblic şi al celui oriental. Părintele Trapc mi-a răspuns că aceea a fost mereu ideea sa. Aşa s-a născut proiectul. Atunci când Trapc a fost ales prior general, eu eram secretarul monseniorului Petrus Canisius Jean van Lierde, vicar general al Sanctităţii Sale pentru Cetatea Vaticanului. Noul prior general m-a chemat şi am început să realizăm proiectul. Data oficială de înfiinţare este 14 februarie 1969. La 25 iulie 1969, Congregaţia pentru Educaţia Catolică a dat un decret pentru recunoaşterea canonică. Îndatoririle specifice prefixate erau acelea de a oferi o specializare în studiul Părinţilor Bisericii, pentru că s-a simţit din mai multe părţi o astfel de lipsă.
În pofida indicaţiilor Conciliului al II-lea din Vatican, Părinţii Bisericii era încă puţin cunoscuţi, pentru că studiile se concentrau pe Sfânta Scriptură şi pe teologia contemporană. În realitate, pentru a face o teologie serioasă nu se poate porni direct de la teologia din secolul al XX-lea fără a lua în considerare teologia din primele secole, altminteri se riscă să se piardă din vedere Tradiţia. Părinţii sunt martori ai credinţei Bisericii primare, care era mai aproape de apostoli. Studiul lor era esenţial. În afară de asta, este un studiu foarte interesant, pentru că nu este vorba numai de filologie, ci şi de istoria Bisericii din primele secole, de sociologie, de filozofie şi de arheologie. Deci este important să se studieze Părinţii Bisericii, pentru că exemplul lor, tradus în termeni moderni, poate să ofere şi o hermeneutică specifică de aplicat la timpurile noastre. De fapt, şi astăzi trăim într-o lume destul de îndepărtată de creştinism. Şi nu că problemele actuale ar fi atât de diferite de cele de atunci.
– Dumneavoastră aţi fost membru al comisiei pregătitoare a constituţiei apostolice Sapientia Christiana, despre normativa universităţilor şi facultăţilor ecleziastice. De ce anume v-aţi ocupat?
– Am fost în comisie şi, împreună cu Cardinalul Jose Saraiva Martins, m-am ocupat îndeosebi de secţiunea despre studii. În această privinţă, cred că acest document astăzi are nevoie de un pic de revizuire. Studiile au fost structurate aşa cum se face de obicei: filozofia, teologia şi apoi măcar doi ani de specializare teologică. Însă, actualmente se simte un pic necesitatea de a da mai mult spaţiu filozofiei, chiar şi pentru cei care vin din institutele de specializare şi de pregătire. Asta pentru că suntem înconjuraţi de gândirea slabă, deci de multe ori lipsită de o solidă bază metafizică. Lucru care este în schimb de extremă necesitate pentru reflecţia teologică. Apoi, în unele seminarii teologia generică nu este studiată corespunzător. Atunci când un student ajunge în institutul nostru fără bacalaureatul teologic, trebuie să dea un examen de admitere la licenţă în teologie generică. În cei doi sau trei ani de specializare, chiar indirect se consolidează această pregătire teologică.
Însă cred că o bună revizuire este necesară, şi pentru a adapta constituţia la problemele care se referă astăzi îndeosebi la unele ţări. Considerăm că între timp au apărut diferite teologii şi hermeneutici – ca aceea a eliberării şi aceea feministă – care pot să fie şi interesante din punct de vedere al reflecţiei teologice: rămâne faptul că nucleul problemei este teologia pe care am putea-o numi „clasică”, împreună cu diferitele sale capitole care pot să fie aplicate şi la probleme sociale. Lucrul fundamental este că dacă nu se face teologia perennis, aşa cum se spune, este puţin material fie pentru specializări, fie pentru pastoraţie.
