Călugăriţele „verzi” folosesc arta pentru a deschide porţile credinţei (II)

07.02.2012, Roma (Catholica) - Cu hainele lor călugăreşti verzi, cine e în Roma nu se poate să nu le sesizeze. Frecventează locuri de valoare istorică şi artistică din capitala Italiei, în special Catedrale, abaţii şi catacombe. Sunt Surorile Revelaţiei Divine, dedicate în principal catehezei, şi care îmbrăţişează vocaţia de a-l aduce pe om la credinţă prin frumuseţea artei. Agenţia Zenit a stat de vorbă cu Maica Rebecca Nazzaro, superioara Congregaţiei. În continuare a doua parte a interviului.

– Cum vă desfăşuraţi cateheza?

– Începem cu un studiu despre lucrarea de artă, punând-o în context, înţelegând momentul istoric, adică ce trăia Biserica în acea vreme. Astfel operele vorbesc, se exprimă într-un limbaj al adevărului şi credinţei. Un artist care pictează într-un altar, de exemplu Rafael cu a sa Schimbare la Faţă, trebuie să ţină cont că există o legătură inseparabilă între ceea ce se întâmplă pe altar şi pictura sa. În acest caz, de fapt, există o separare în Schimbarea la Faţă de pe muntele Tabor în două scene ce implică doi spectatori: preotul care celebrează şi credinciosul. Acelaşi lucru este adevărat pentru Pieta a lui Michelangelo: braţul întins al Fecioarei indică „Fiul meu a murit pentru tine; moartea Lui nu a fost în van”. Astfel de conexiuni căutăm noi, pe lângă o atenţie specială la detalii, deoarece acestea fac o lucrare să fie specială.

– Când au început toate acestea?

– Este al optulea an în care facem aceasta. Tot mai mult suntem convinse că chemarea noastră este să redescoperim rădăcinile creştine ale credinţei, în special rădăcinile din Bazilica San Pietro, care nu este doar o biserică „dedicată” Apostolului Petru, după cum cred mulţi, ci un loc ce conţine cu adevărat trupul său, îngropat dedesubt. Cu cât lumea, comunitatea europeană, mentalitatea relativistă ce ne înconjoară, după cum spune Papa, insistă să ne ia ceea ce este temelia noastră, cu atât mai mult suntem impulsionaţi să ducem înainte această misiune de evanghelizare.

– Biserica are o serie de proiecte dedicate relaţiei dintre artă şi credinţă. Cum reacţionează publicul la ele?

– Cu emoţie, deoarece Domnul atinge inimile într-un mod extraordinar. Se înţelege că mesajul evanghelic este transmis prin acest tip de cateheză cu imagini. Suntem bucuroase că acest tip de proiecte se dezvoltă, deoarece ne simţim cumva „pionieri”, dat fiind că ceea ce facem, facem de câţiva ani. Mai mult, am spus mereu că nu este „ştiinţa” noastră, ci a Bisericii; noi nu am inventat nimic.

– Deci arta poate într-adevăr să îi întoarcă la credinţă pe cei ce au pierdut-o?

– Evident! Arta este un instrument privilegiat de evanghelizare, cea mai înaltă expresie care vine din natura omului spre transcendent. Ce mijloace mai mari am putea avea? Prin imagini, arta ne permite să atingem invizibilul cu vizibilul, şi aceasta trezeşte o emoţie nu doar la nivel superficial, ci o emoţie care dezvăluie raţionalitatea mesajului adevărului conţinut în Sfânta Scriptură şi în Tradiţia Bisericii. Prin artă trebuie şi putem să dăm o raţiune credinţei noastre, după cum îndemna Sf. Petru.

– Cui i se adresează acest program?

– Fiecăruia, dar în special încercăm să îl răspândim în şcoli. În fiecare an sunt planificate ieşiri cu copiii: problema este că sunt duşi la moschei, la sinagogi, iar când profesorii catolici le propun o vizită în Bazilica San Pietro nu sunt băgaţi în seamă. De aceea încurajăm şcolile să îşi ducă elevii la Bazilica şi la Muzeele Vaticanului – Cardinalul Comastri ne-a îndemnat în acest sens într-o scrisoare – deoarece suntem convinse că redobândirea credinţei în Europa trebuie să înceapă cu copiii. Ei sunt de fapt fascinaţi de frumuseţe, de adevărat, dar în ce societate trăiesc? Într-una a imaginii, a imaginii false.

– Astăzi din păcate simţul artistic pare pierdut.

– Aşa este. Nu mai există pasiunea pentru lucrul manual. Totul este creat pe calculator. De aceea sperăm să ducem acest itinerar înainte şi să îl extindem dincolo de Roma.