Lourdes demonstrează că Dumnezeu este promisiune de viaţă
10.02.2012, (Catholica) - Sărbătoarea liturgică a Sfintei Fecioare Maria de Lourdes, care se va celebra sâmbătă 11 februarie, coincide cu Ziua Mondială a Bolnavului. Pentru această ocazie, agenţia Zenit l-a intervievat pe Monseniorul Jacques Perrier, Episcop de Tarbes-Lourdes. Redăm integral interviul de pe Ercis.ro.
– Monsenior Perrier, Papa Ioan Paul al II-lea a ales ca Ziua Mondială a Bolnavului să coincidă cu sărbătoarea Sfintei Fecioare Maria de Lourdes: pentru ce această zi şi pentru ce Lourdes?
– Desigur, instituirea Consiliului Pontifical pentru Pastoraţia Sănătăţii şi a Zilei Mondiale a Bolnavului provine din experienţa personală a Papei Ioan Paul al II-lea. Sfântului Părinte i-a trebuit mult timp înainte de a se întoarce la activitatea normală după atentatul de la 13 mai 1981, ale cărui sechele le-a păstrat pentru totdeauna. Dar nu este singurul motiv. Era convins că rugăciunea şi oferta bolnavilor jucau un rol important în sfinţirea Bisericii şi în evanghelizare. Titlul scrisorii apostolice Salvifici doloris este pe atât de revelator al gândirii sale, pe cât de provocator pentru opinia publică.
Cât priveşte alegerea Lourdes-ului, care este cunoscut datorită vindecărilor sale, el demonstrează că Dumnezeu este promisiune de viaţă, că dorinţa de vindecare este perfect legitimă şi că activitatea personalului de îngrijire trebuie să fie apreciată şi susţinută de Biserică. Bernadeta, devenită soră, a fost o foarte bună infirmieră, în pofida slabei sale formări iniţiale.
– La Lourdes, care sunt diferitele aspecte ale acestei zile?
– Lucrul straniu este că la 11 februarie bolnavii sunt foarte puţini la Lourdes. Iarna punctele de primire nu sunt deschise. Deci bolnavii şi neputincioşii din Lourdes reprezintă pe toţi cei care vor veni în lunile următoare.
– Anul acesta, mesajul Papei Benedict al XVI-lea insistă asupra Sacramentelor de vindecare: ne puteţi spune mai mult?
– De la Conciliul Vatican II şi reforma liturgică pe care a indus-o, Biserica nu mai vorbeşte despre „ungerea din urmă”, cu toată încărcătura „funerară” pe care le comportau acele cuvinte în mentalitatea obişnuită. Însă este o eroare a defini ungerea bolnavilor ca „sacramentul celor bolnavi”, ca şi cum ar fi unicul sacrament potrivit pentru situaţia bolnavilor: şi Reconcilierea şi Euharistia sunt potrivite. Euharistia nu este pârga vieţii veşnice? „Cine mănâncă din această pâine va trăi în veci”.
– Există un tip de boală deosebit de grea pentru a fi însoţită: boala mentală. Dumneavoastră recomandaţi Sacramentele şi pentru aceste boli?
– Da. Pentru ce ar trebui să fie excluşi? Boala psihică şi harul sacramentului nu se află pe acelaşi nivel. Dar fiinţa umană este unificată. Interacţiunile sunt posibile. Însă Sacramentele de vindecare spirituală nu scutesc de îngrijirile medicale, atât corporale cât şi psihice.
– La Lourdes nu este numai grota, sunt spitalele şi capelanii. Care sunt provocările pe care capelanii din spitale trebuie să le înfrunte astăzi?
– Provocarea principală în cultura noastră actuală este aceea de a da un sens suferinţei pe care progresele medicinii au permis să o reducă dar nu să o elimine. Această suferinţă este multiplă, nu numai fizică. Itinerarul care duce la oferirea de sine este un drum anevoios. Papa Ioan Paul al II-lea a vorbit despre aceasta cu umilinţă la Lourdes la 15 august 1983. Este un adevărat drum de convertire: rugăciunea comunităţii creştine şi a comuniunii sfinţilor trebuie să fie solicitată.
