Vindecarea spirituală trebuie să însoţească vindecarea fizică
15.02.2012, Cluj (Catholica) - Duminică, 12 februarie 2012, Ziua Mondială a Bolnavului a fost celebrată festiv în Catedrala Schimbarea la Faţă din Cluj-Napoca, în prezenţa Preasfinţiei Sale Florentin Crihălmeanu, Episcop eparhial, a preoţilor care fac pastoraţie în spitale, a credincioşilor şi a invitaţilor – prefectul judeţului Cluj, directori ai unor clinici şi alte personalităţi ale lumii medicale clujene. La Sfânta Liturghie au participat medici din Asociaţia Medicilor Catolici, membri ai Asociaţiei Credinţă şi Lumină, tineri de la Centrul de zi Sfânta Maria, reprezentanţi ai Asociaţiei Caritas Eparhial şi ai Fundaţiei Familia Sfântă, organizaţii din cadrul Eparhiei de Cluj-Gherla care desfăşoară activităţi prin care vin în ajutorul celor aflaţi în suferinţă, aflăm de pe BRU.ro.
Programul a început prin intrarea în procesiune a tinerilor din asociaţiile amintite, cu lumânări aprinse în mâini, care au fost apoi depuse în faţa altarului, pentru a simboliza oferta suferinţei lor în unire cu jertfa lui Isus. În cadrul predicii, PS Florentin a meditat Evanghelia duminicii, oferind modelul Tatălui milostiv. „Este modelul care arată că vindecarea trebuie să vină din interior, dintr-o ‘reîntoarcerea în sine’, asemănătoare reîntoarcerii fiului risipitor la casa tatălui său, a acceptării darului iubirii Tatălui, comuniunea cu Tatăl la care fiecare dintre noi este chemat”. Exemplificând şi prin alte citate evanghelice, PS Florentin a arătat cum vindecarea se petrece mai întâi la nivel spiritual şi apoi la nivel fizic. „Pentru o bună vindecare fizică, este nevoie şi de vindecarea spirituală, ceea ce presupune că atât medicul, înainte de o intervenţie importantă, cere ajutorul Ziditorului, Creatorului tuturor celor văzute şi nevăzute, cât şi bolnavul, cel care se supune cu încredere mâinilor medicului, şi el invocă numele lui Dumnezeu, pentru a primi vindecarea în primul rând de la Dumnezeu, Doctorul trupurilor şi al sufletelor noastre”.
La final, pr. Ioan Mătieş, Vicar cu laicii, a amintit semnificaţia zilei dedicată de Biserică celor care sunt în suferinţă, dar şi celor care ajută la îngrijirea bolnavilor. Părintele a amintit persoanele care oferă ajutor medical în cadrul unor asociaţii ale Eparhiei de Cluj-Gherla şi care favorizează pastoraţia în spitale, mulţumindu-le pentru efortul şi dăruirea lor. O mulţumire deosebită a fost adusă dr. Eugen Lupu, preşedintele Asociaţiei Medicilor Catolici, care a împlinit 80 de ani şi căruia PS Florentin i-a oferit, în semn de respect din partea Bisericii, Diploma Cardinal Iuliu Hossu şi Medalia omagială „Fericitul Ioan-Paul al II-lea”. Prefectul Florin Stamatian a făcut referire la mesajul Papei Benedict al XVI-lea, la îndemnul acestuia de a preţui pe cei bolnavi ca şi pe cei care lucrează în sectorul sănătăţii, cu gândul la Crucea lui Isus, care ne-a dobândit mântuirea. El s-a adresat familiilor, dorindu-le să aibă iubire şi răbdare cu cei ce sunt în suferinţă, să aibă încredere şi speranţă pe drumul crucii pe care îl străbat împreună cu aceştia, făcându-şi datoria de a-i îngriji şi ajuta.
Prof. dr. Florian Ştefan, directorul Clinicii de Neurochirurgie din Cluj, a adresat un cuvânt din partea Asociaţiei Medicilor Catolici, referindu-se la punctele comune dintre medicină şi religie. „Apropierea dintre medic şi pacientul său are ceva din apropierea pe care preotul trebuie să o aibă faţă de cei pe care îi păstoreşte”. Profesorul a vorbit apoi din perspectiva chirurgului, mărturisind efortul şi dorinţa acestuia de a împlini „minunea” vindecării, dar şi neliniştile, incertitudinile celui care, deşi deţine secretele tămăduirii, este totuşi un simplu om, care are curajul şi datoria de a-şi asuma responsabilitatea pentru pacientul său, un om care are nevoie de harul şi ajutorul lui Dumnezeu pe drumul „pe care experienţa şi cunoaşterea pot doar să îl contureze, realitatea fiind întotdeauna diferită”. De aceea, pe lângă priceperea chirurgului, este nevoie de credinţă atât a medicului, cât şi a bolnavului. Nu doar medicul, ci şi bolnavul trebuie să lupte: „bolnavul trebuie să înţeleagă că cea mai mare parte din vindecare vine din el şi din încrederea sa”.
În aceeaşi după-amiază, PS Florentin a vizitat şi a binecuvântat bolnavii internaţi la Spitalul CFR, fiind întâmpinat şi condus în clinică de către pr. capelan Ciprian Felecan, împreună cu medici ai spitalului. Programul dedicat Zilei Bolnavului a continuat prin slujba Vecerniei în capela Spitalului Clinic de Recuperare din Cluj, capelă în care, alternativ, celebrează atât preotul ortodox cât şi cel greco-catolic. La momentul de rugăciune au participat studenţii seminarişti, surori din Congregaţia Surorilor Maicii Domnului, împreună cu maica Letiţia, superioară locală, pr. capelan Marinel Sâmbotelecan, preoţii care fac pastoraţie în spitalele clujene, pr. Florin Soboslai, responsabilul acestora, pr. Cristian Sabău, Protopop de Cluj I, şi pr. Ioan Mătieş, Vicar cu laicii şi coordonatorul programului dedicat Zilei Bolnavului.



