Ziua Mondială a Bolnavului la Baia Mare
15.02.2012, Baia Mare (Catholica) - Sub îndrumarea şi grija Preasfintei Fecioare Maria, numită şi Tămăduitoarea bolnavilor, sâmbătă 11 februarie a.c, a fost sărbătorită Ziua Mondială a Bolnavului prin rugăciune şi fapte de milostenie în incinta Spitalului TBC din Baia Mare. După rugăciunea Rozariului, condusă de către membrele Reuniunii Mariane din Baia Mare, s-a celebrat Sfânta Liturghie de către pr. Mihai Şimonca, administrator parohial al parohiei nr. 9 Spitale, împreună cu un sobor de preoţi de la parohiile din oraş. Printre participanţi s-au numărat bolnavi, credincioşi din parohiile băimărene, surori, voluntari de la Centrul Somaschi şi Crucea Roşie, tineri din cadrul Asociaţiei Tinerilor Catolici.
La sfârşitul Sfintei Liturghii s-a făcut ungerea cu untdelemn binecuvântat, s-a recitat Litania în cinstea Sf. Fecioare de la Lourdes, s-au făcut rugăciuni pentru bolnavi. Momentului de rugăciune i-a urmat distribuirea pachetelor cu fructe şi jucării tuturor copiilor şi bolnavilor din Spitalul Judeţean „Dr. Constantin Opris” şi Spitalul TBC din Baia Mare. Au beneficiat de aceste daruri şi bătrânii din Azilul de bătrâni din Baia Sprie, bolnavii de la Spitalul de Boli Infecţioase şi Psihiatrie şi Policlinica Nr. 2 din Baia Mare, copiii din Centrul Esperando şi cei din cadrul Grupului Somaschi. Această nobilă acţiune a fost posibilă datorită solidarităţii financiare venite din partea Asociaţiei Medicilor Catolici, precum şi contribuţiei materiale a credincioşilor din toate parohiile din Baia Mare şi parohia Şişeşti, deveniţi cu toţii Samariteni milostivi. (După materialul semnat de pr. Şimonca pe BRU.ro)


