Colectă specială pentru cei afectaţi de ninsori
15.02.2012, Bucureşti (Catholica) - Datorită situaţiei dramatice în care se află mii de persoane grav afectate de ninsorile abundente care au căzut în ultimele săptămâni, ÎPS Ioan Robu, Arhiepiscop Mitropolit de Bucureşti, a dispus ca duminică, 19 februarie 2012, în Arhidieceza Romano-Catolică de Bucureşti, să se organizeze o colectă specială, pentru ajutorarea acestor persoane. Suma adunată din colectă, precum şi orice donaţie privată se poate depune în contul Asociaţiei Caritas Bucureşti, destinat situaţiilor de urgenţă:
Asociaţia Caritas Bucureşti
IBAN : RO56 BACX 0000 0030 0505 9018
SWIFT : BACXROBU
Deschis la UNICREDIT TIRIAC BANK, Sucursala Titulescu
Menţiunea: Donaţie pentru sinistraţi
