Arhiepiscopul Dolan, recunoscător pentru sprijinul credincioşilor
18.02.2012, Roma (Catholica) - Arhiepiscopul Timothy Dolan de New York va primit astăzi inelul şi bereta de Cardinal. Într-un interviu pentru Radio Vatican, prelatul a spus că aproximativ o mie de persoane, printre care şi familia, au venit din oraşul său natal, St. Louis, din Arhidieceza de Milwaukee, dar şi din New York, ca să ia parte la celebrări şi să arate apropierea faţă de noul Cardinal.
„Sunt încântat să îi am alături!”, a spus Arhiepiscopul Dolan, subliniind că „sunt persoane ce sunt cu mine de mulţi ani, unii mă ştiu chiar de când eram mic copil, precum mama, persoane din Ballwin (localitate unde s-a mutat pe când era copil – n.r.)… mulţi din cei care m-au ştiut ca preot paroh, iar apoi ca Episcop auxiliar (de Sf. Louis, Missouri) sau Arhiepiscop de Milwaukee. Ei mă ajută să transform evenimentul într-o litanie de laudă către Isus Cristos pentru frumuseţea darurilor pe care mi le-a dat, pentru care îi rămân veşnic recunoscător.”
„‘Când Papa îmi va pune pe cap sâmbătă dimineaţa bereta de Cardinal’, le-am spus tuturor acestor oameni, ‘într-un fel o va pune şi pe capul vostru. Pentru că altfel nu aş fi aici, cu voi. Şi dacă va fi atât de bun să spună ceva de bine despre mine, acel bine vine de la Dumnezeu şi de la voi. Aşa că va vorbi de bine şi despre voi.’ Spuneam acasă că e ca şi cum ar pune bereta roşie pe ‘Empire State Building’ sau pe Statuia Libertăţii – este pentru toţi oamenii care au fost atât de buni cu mine.”
