Momente recreativ-distractive la Iugani şi Buhonca
22.02.2012, Iaşi (Catholica) - Pe o vreme care duce mai mult către sărbătorile de iarnă, la 18 februarie 2012, comunitatea Iosefinilor din Roman, având şi sprijinul parohiilor, a organizat la Iugani (pentru adolescenţi şi tineri) şi la Buhonca (pentru copii), mici momente recreativ-distractive, constând în „Marele Bingo” şi momente de dans, care au preîntâmpinat intrarea în Sfântul Post al Paştelui.
La Buhonca, începând cu ora 11, în prezenţa a aproximativ 60 de copii de la clasele întâi până la a opta, s-a organizat o frumoasă tombolă, unde fiecare a avut şansa de a câştiga, însă doar cei norocoşi au avut parte de acest fapt. La momentele de pauză dintre cele trei runde de Bingo, fratele Mihai i-a învăţat pe copii anumite bansuri, astfel încât şi-au arătat voioşia şi disponibilitatea pentru distracţie. La final, fiecare copil a gustat din bunătăţile oferite de organizatori. La Iugani, începând cu orele serii, în prezenţa a aproximativ 30 de adolescenţi şi tineri, s-a organizat de asemenea un „Bingo”, dar însoţit şi de un „Bal mascat”, unde fiecare dintre participanţi şi-a etalat costumul. S-au desfăşurat şi anumite jocuri de perspicacitate.
„Acum, că aceste activităţi au luat sfârşit”, scrie fr. Mihai Lazăr, de la Iosefinii lui Murialdo, „nu ne rămâne decât să ne gândim şi să reflectăm la acest minunat timp al Postului Mare care va începe cu Miercurea Cenuşii, în care fiecare noi poate să îşi propună să renunţe la un lucru, şi care ne fac să trăim mult mai profund moartea şi învierea Domnului nostru Isus Cristos.”



