YouCat-ul, cea mai bine vândută carte catolică
24.02.2012, Roma (Catholica) - Catehismul Bisericii Catolice pentru tineri a ajuns să fie una dintre cele mai bine vândute cărţi catolice în lumea întreagă. „Ultimele cifre arată că YouCat-ul a fost vândut în 1,7 milioane de exemplare. A fost un mare succes în aproape fiecare ţară în care a fost publicat”, a declarat Bernard Meuser într-un interviu pentru CNA din 23 februarie. În România, Editura Sapientia de la Iaşi se ocupă de traducerea YouCat, până în toamnă sperându-se publicarea volumului, actualmente în faza de terminare a traducerii.
„De exemplu este pe locul întâi în Spania, în America, dar şi în Germania, alături de ultima carte a Papei”, a dezvăluit editorul german, referindu-se la clasamentele cărţilor catolice. În 2006, Cardinalul Christoph Schonborn de Viena şi Meuser au decis să lucreze la un catehism care să transmită învăţătura Bisericii „într-un mod în care să îl poată înţelege tinerii”. Sfatul cheie al Cardinalului Schonborn a fost: „dacă vrei să faci ceva pentru tineri, asigură-te că îl faci împreună cu tinerii”. În următorii cinci ani, cei doi au lucrat cu teologi, cateheţi, preoţi şi peste 60 de tineri pentru a crea YouCat. Numele vine de la Youth Catechism – Catehismul Tinerilor.
Volumul galben pe care azi îl recunoaşte oricine, a fost publicat în vederea Zilei Mondiale a Tineretului din Madrid, 2011, conţinând 527 de întrebări şi răspunsuri. Ele sunt însoţite de numeroase citate, imagini şi ilustraţii, incluzându-l pe „omuleţul” care devine animat dacă dai rapid paginile (în colţul din dreapta-jos). „Am fost uimit cât de mult îndrăgesc tinerii această carte”, a spus Meuses. „Am primit atâtea laude de la tineri şi da, tinerii îl iubesc pe omuleţul stilizat.” Pe Facebook, pagina pentru YouCat are 21.000 de fani în acest moment.
Actualmente cartea este publicată în 20 de limbi, dar Meuser spune că în curând se va ajunge la 30 de limbi, incluzându-se aici chineza şi araba. Una dintre speranţele Papei Benedict pentru carte s-a realizat: catehismul a dus la constituirea a numeroase grupuri de studii, inclusiv unul în Filipine cu peste 12.000 de participanţi. Meuser i-a mulţumit lui Dumnezeu, „care ne-a ajutat de la început”.

1 răspuns
[…] via Catholica, CBCP […]