Senatul american în apărarea lui Yousef Nadarkhani
05.03.2012, Washington (Catholica) - Camera Reprezentanţilor din Senatul american a adoptat o rezoluţie prin care condamnă guvernul de la Teheran pentru arestarea pastorului creştin Yousef Nadarkhani şi cere eliberarea lui imediată, informează Christian Post, citat de SemneleTimpului.ro. Rezoluţia a trecut cu 417 voturi pentru şi unul împotrivă.
Lois Capps, membra Senatului care a votat împotrivă a clarificat ulterior că votul a fost o greşeală şi solicitat ca votul ei să fie calculat ca fiind în favoarea rezoluţiei. Înregistrarea nu a putut fi schimbată, însă rezoluţia „condamnă guvernul iranian pentru persecuţia constantă, arestarea şi condamnarea la execuţie a pastorului Yousef Nadarkhani, acuzat de apostazie”. Rezoluţia acuză Iranul de violarea Declaraţiei Universale a Drepturilor Omului şi a Convenţiei Internaţionale privind Drepturile Politice şi Civile, precum şi a propriei constituţii de stat, care garantează libertatea religioasă.
Până acum, pe lângă Statele Unite, şi Uniunea Europeană, Franţa, Marea Britanie, Mexic şi Germania au luat o poziţie de criticare a deciziei Iranului de a-l condamna pe pastor. Apeluri la rugăciune au fost lansate în toate colţurile lumii, pentru ca pastorul arestat în octombrie 2009, sub acuzaţia de tentativă de convertire a musulmanilor, să nu îşi piardă viaţa prin execuţie.