Ultima lecţie de credinţă a pr. Anton Goţia

05.03.2012, Cluj (Catholica) - Sâmbătă, 3 martie 2012, a fost condus pe ultimul drum pr. prof. dr. Anton Patriciu Goţia, care, la vârsta de 66 de ani, a fost chemat pe neaşteptate la Tatăl ceresc, lăsând în urmă multă întristare, o vastă operă de cercetare în domeniul teologic şi filologic, dar mai ales modelul unei vieţi exemplare de preot, profesor, soţ pentru soţia sa, prof. Maria Goţia, şi tată pentru cei cinci copii ai săi, Domnica, Oana, Ştefan, Andrei şi Ionuţ. Modelul său de viaţă întru credinţă a fost cu multă emoţie evidenţiat în cuvântările rostite la slujba de înmormântare din Catedrala Schimbarea la Faţă din Cluj-Napoca, devenită neîncăpătoare, ceremonie la care s-au unit în rugăciune PS Florentin Crihălmeanu, Episcop eparhial, şi cei peste 30 de preoţi, între care unii veniţi de departe, precum pr. Ioan Mitrofan din Blaj sau pr. Jose Norriega de la Institutul Pontifical Ioan Paul al II-lea de studii despre Căsătorie şi Familie din Roma, citim în relatarea de pe BRU.ro.

PS Florentin şi-a început cuvântul amintind credinţa Apostolului Neamurilor, Sfântul Pavel, cel care, spre sfârşitul vieţii sale, „a înţeles că pelerinajul pământesc este o călătorie care are un ţel precis: dobândirea vieţii veşnice, mântuirea sufletului. De asemenea, a înţeles faptul că, indiferent de opoziţia celui rău, de condiţiile istorice, credinţa este poarta mântuirii, credinţa trebuie păzită”. Preasfinţia Sa a spus în continuare: „Aceasta este şi ultima predică pe care ne-o face acum fratele, părintele nostru, pr. Anton Patriciu, ultimul sfat pe care-l oferă şi iubitei soţii şi iubiţilor copii pe care Dumnezeu i-a oferit… Aceasta este lecţia pe care profesorul universitar doctor la Catedra de Limba Română şi Lingvistică generală a Facultăţii de Filologie, care dobândise recent titlul de profesor emerit, ne-o oferă şi nouă, tuturor. Este lecţia trecerii, prin moarte, spre viaţă. Căci omul nu este rânduit morţii, ci vieţii şi bucuriei veşnice”.

„De aceea, în faţa morţii, să nu rămânem doar îngroziţi de perspectiva despărţirii neaşteptate şi a golului pe care, în mod firesc, părintele îl lasă în sufletele noastre, ci să ridicăm ochii şi să privim mai degrabă spre perspectiva Învierii… Cu atât mai mult cu cât avem în faţa ochilor sufletului nostru un frate preot care a dorit să îşi ofere viaţa pentru slujirea lui Dumnezeu, prin predicarea Cuvântului, administrarea Sfintelor Taine şi conducerea turmei încredinţate spre mântuire. Un slujitor al lui Dumnezeu care a primit marele dar al preoţiei încă în timpul clandestinităţii Bisericii noastre, împlinind 38 de ani de slujire în timpuri tulburi ale Bisericii, în care mulţi dintre apropiaţii lui nici măcar nu ştiau că este preot… După anii 1990, a intrat în primele rânduri ale slujitorilor Bisericii, în câmpul vast misionar care s-a deschis atunci, parcurgând diferite parohii ale Eparhiei şi aducând lumina Cuvântului şi a Sfintelor Taine credincioşilor însetaţi de Dumnezeu. Apoi a fost, de asemenea, între primii profesori ai Seminarului Teologic deschis în primăvara anului 1990 şi dascăl primei generaţii de preoţi ai Eparhiei”.

În continuare, pr. Cristian Langa, cumnat al pr. Goţia, a dat la o parte „o clipă vălul discreţiei care l-a caracterizat pe pr. Anton în toate” şi a lăsat la vedere „câteva fărâme din competenţa de care a dat dovadă în activitatea sa didactică”. A încheiat împărtăşind un mesaj primit de la prof. Cesare Alzati, un cunoscător şi un iubitor al Bisericii Greco-Catolice: „Iubite părinte, vă sunt aproape, pot să îmi imaginez care şi câtă este în acest moment durerea dumneavoastră. Dar pentru a înţelege, trebuie să trăieşti în primă persoană o asemenea experienţă. Mă gândesc la sora dumneavoastră. Dar sufletele celor drepţi sunt în mâinile lui Dumnezeu şi nici un chin nu le va atinge. În fapt, viaţa noastră este o tânjire după acea întâlnire şi cumnatului dumneavoastră, Domnul i s-a făcut întâlnire dintr-o dată, chemându-l la Sine. Şi când iubiţii noştri sunt în Domnul, nu îi pierdem, sunt cu noi pentru totdeauna şi într-o intimitate pe care niciodată înainte n-am fi putut-o experimenta. Moartea este un mister, dar este şi un mister de pace şi de comuniune”.

Au urmat câteva mesaje din parte reprezentanţilor Facultăţii de Filologie a Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca, unde părintele a desfăşurat o vastă activitate de cercetare şi predare. Mai întâi, d-na prof. Mihaela Toader, prodecan al Facultăţii de Litere, în numele conducerii Facultăţii, al cadrelor didactice şi al studenţilor acestei facultăţi, a adus un ultim omagiu profesorului şi colegului trecut „mult prea devreme” la cele veşnice. Ilustrând, prin cuvinte încărcate de emoţie, calităţile de dascăl şi om de litere ale pr. Anton, a evocat şi amintiri pe care le are cu pr. Anton: „Mi-l amintesc, tânăr asistent, în anii ’80, aplecat cu stăruinţă asupra cărţilor de teologie, împărtăşind experienţa propriilor cercetări cu colegii de specialitate de la Academie… Avea un loc preferat în sala de lectură, la manuscrise şi carte rară; colegii îl priveau cu admiraţie pentru uriaşa lui capacitate de muncă”.

În continuare a fost invitat să ia cuvântul dl. prof. Gavril Neamţu, din partea Catedrei de Limba Română, care a evocat imaginea pr. prof. Anton, ca şi coleg şi interlocutor cu care purta „discuţii plăcute, prieteneşti şi colegiale despre toate, dar în primul rând despre viaţă, despre morala creştină, viaţa spirituală a omului, cu numeroase exemple sau pilde din lecturile întinse pe care le avea din literatura creştină, toate împletite cu probleme de strictă specialitate filologică, mai cu seamă de istoria limbii noastre”. Prezentând aspecte din cariera universitară şi realizările profesionale ale părintelui Anton, dl. prof. Neamţu a menţionat: „Departamentul de Limba Română şi Lingvistică generală pierde un profesor de vocaţie, un specialist de renume, un om cu principii morale exemplare, un om care nu a abdicat, indiferent de circumstanţe, de la convingerile sale privind dreptatea şi adevărul, altruismul şi bunul simţ, viaţa în coordonatele ei creştine, trăită cu demnitate şi decenţă, un om între oameni”.

În încheiere, din partea familiei Goţia, un cuvânt de rămas-bun a rostit unul dintre fiii părintelui, dl. Andrei Goţia: „Vă mulţumesc în numele familiei că ne sunteţi aproape cu rugăciunea, prezenţa şi ajutorul dumneavoastră. Sfânta Tereza de Lisieux, care iubeşte în mod deosebit familia noastră, şi cu care tata împărtăşea aceeaşi zi de naştere, spunea la sfârşitul vieţii: ‘Nu mor, ci intru în viaţă’. Tata nu mai este în această viaţă, dar continuă să rămână pentru noi o prezenţă discretă ca întreaga lui viaţă, dar foarte reală. Această prezenţă este o realitate care ne întăreşte şi ne mângâie… Dacă o viaţă de om s-ar putea cuprinde în trei cuvinte, pentru tata acestea ar fi slujire curajoasă neprecupeţită, ca dascăl, părinte şi preot. Ca dascăl, tata a slujit cu devotament generaţii de studenţi mai bine de 43 de ani, fie la Facultatea de Litere, fie la cea de Teologie Greco-Catolică. Ca părinte, tata a crescut generos mai mulţi copii, neuitându-se la vitregia vremurilor, iar în 27 februarie 2012, tata şi mama au sărbătorit 40 de ani de căsătorie. În sfârşit, tata nu a evitat să devină preot de catacombă, în plin regim comunist, slujindu-l pe Domnul, zi de zi, mai bine de 37 de ani… Prezent acum în mod nemijlocit în faţa lui Isus, tata ne spune împreună cu El: ‘Iată eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârşitul veacului. Nu mor, ci intru în Viaţă’. De aceea, vă invit să îi spunem tatei la revedere, cântând: Hristos a Înviat!”

Sursa: BRU.ro

Imagini