Mileniul mănăstirii camaldoleze Sf. Grigore
13.03.2012, Roma (Catholica) - Pentru Papa Benedict al XVI-lea, ziua de sâmbătă, 10 martie 2012, a avut o amprentă profund ecumenică. După primirea în audienţă privată a Primatului Comuniunii Anglicane, Arhiepiscopul de Canterbury, dr. Rowan Williams, la ora 17.30 Papa a prezidat Vesperele ecumenice cu participarea Arhiepiscopului anglican în Bazilica San Gregorio al Celio, complexul monastic de pe una dintre cele şapte coline ale Romei care acum formează mănăstirea călugărilor benedictini camaldolezi. Ocazia acestui moment ecumenic a fost oferită de celebrările unui mileniu de la fondarea mănăstirii de la Camaldoli, despre care a vorbit pentru Radio Vatican rectorul bazilicii gregoriene, pr. benedictin camaldolez Innocenzo Gargano.
„Mănăstirea Sf. Grigore a fost încredinţată eremiţilor de la Camaldoli în 1573 de Papa Grigore al XIII-lea. În acel moment, mănăstirea avea deja o mie de ani de istorie, pentru că a fost fondată de Sf. Grigore cel Mare în 573. De ce se întâlnesc aici Papa Benedict al XVI-lea şi Arhiepiscopul de Canterbury? Pentru că în 597, Sf. Grigore cel Mare a trimis de la această mănăstire din Roma 40 de călugări ca să vestească englezilor Evanghelia. Unul dintre ei, Augustin, a întemeiat prima mănăstire la Canterbury. Englezii au devenit creştini catolici graţie acestei misiuni de 40 de călugări aleşi de la mănăstirea de pe (colina) Celium şi trimişi în Britania. Ulterior, călugării trimişi de la Roma au cunoscut o dezvoltare semnificativă în Anglia. De la mănăstirile engleze au pornit apoi să ducă Evanghelia în Olanda, Germania, Suedia, Austria până la fluviul Elba. Dacă centrul Europei de atunci a cunoscut Evanghelia, se datorează acestei intuiţii a Sf. Grigore cel Mare”.
Pr. Gargano a vorbit şi despre fondarea mănăstirii de la Camaldoli, de către Sf. Romuald, în anul 1012: „În timpul acela nu era uşor să treci (munţii) Apenini. Sf. Romuald, care era originar din Ravenna, pentru a veni la Roma trebuia să traverseze acest lanţ muntos. Sihăstria de la Camaldoli se găsea la graniţa dintre fostul imperiu bizantin şi ceea ce devenea Italia comunelor. S-ar putea spune că sihăstria a respirat, într-un anumit fel, cu doi plămâni: un plămân dinspre Ravenna, deci de tradiţie bizantină, şi unul dinspre Roma. De atunci, camaldolezii au fost întotdeauna un fel de ‘comunitate de frontieră’. Sf. Romuald a ajuns până la Budapesta, dar s-a întors înapoi. Ucenicii lui, însă, au mers mai departe. Primii noştri sfinţi, primii martiri camaldolezi sunt ori discipoli ai Sf. Romuald ori cei martirizaţi în teritoriile Poloniei, Ucrainei, Suediei şi Scandinaviei”.
Întrebat ce importanţă a avut pentru călugării benedictini camaldolezi Conciliul Vatican II, pr. Innocenzo Gargano a răspuns: „Conciliul Vatican II ne-a găsit nepregătiţi. Laicii aduşi în timpul regimului fascist la Camaldoli de Mons. Montini – cel care avea să devină Papa Paul al VI-lea – au contribuit foarte mult la redeşteptarea minţilor de la Camaldoli, printr-o deschidere atentă la provocările modernităţii şi îndemnul la un dialog mai liber şi mai profund cu laicii. În acest dialog, o parte preponderentă au avut-o evreii, care la Camaldoli s-au recunoscut fraţi cu noi, creştinii, cei pe care apoi Papa Ioan Paul al II-lea avea să îi numească ‘fraţii noştri mai mari’. Chiar la Camaldoli, în fiecare an, au loc întâlniri între evrei şi creştini pentru un dialog care îşi doreşte să mărească prietenia reciprocă”.
